Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iulie, 2017

100 de milioane de porții de mâncare pentru copii

Credit foto Jacob Maentz Programul Alimentar Mondial al Naţiunilor Unite (PAM) este cea mai mare agenție umanitară la nivel mondial care luptă împotriva foametei, oferind asistență alimentară în cazuri de urgență și colaborând cu comunitățile locale pentru a îmbunătăți nivelul de nutriție. În fiecare an, PAM ajută 80 de milioane de oameni din aproximativ 80 de țări. Cu ocazia Global Citizen Festival 2017 , Mastercard şi Programul Alimentar Mondial al Naţiunilor Unite (PAM) au anunţat un nou parteneriat pentru a eradica foametea şi sărăcia. Prin alăturarea expertizei Mastercard în tehnologie şi inovaţie digitală, pe de o parte, şi a eforturilor PAM de a oferi asistenţă alimentară vitală, pe de altă parte, a luat naştere proiectul global „100 Million Meals” – destinat colectării de fonduri pentru a asigura 100 de milioane de porţii de mâncare pentru copiii aflaţi în nevoie în întreaga lume. Iniţiativa îşi propune obţinerea unui sprijin echivalent cu 100 de milioane de porţ

Adrian Despot, muzician producător și antrenor la Vocea României

Adrian Despot, muzician și producător, se alătură echipei Vocea României în calitate de antrenor. Liderul trupei Vița de Vie, Adrian este un artist complex, are o personalitate puternică, este sincer, independent și are un umor fin. În cei peste 23 de ani de când și-a început cariera, a lansat nouă albume, a produs și a făcut parte din diverse show-uri de televiziune și radio, a compus muzică pentru film și televiziune și a format numeroși alți artiști. Este absolvent de Conservator, a studiat inginerie de sunet la SAE Institute din Köln, face parte din Comisia de Specialitate a Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți și este membru al Uniunii Compozitorilor din România. Adrian revine în televiziune la Vocea României , unde va lupta cu Loredana, Smiley și Tudor Chirilă pentru cele mai bune voci ale sezonului șapte și va încerca să-și formeze echipa pe care să o ducă spre finală, cât mai aproape de marele trofeu. ”Mă bucur să mă reîntorc în televi