Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iunie, 2023

KFC susține nevoile alimentare și de educație pentru copii din medii defavorizate, prin Meniul Zilei de Mâine, o inițiativă Sphera

  KFC sprijină 77 de copii din familii defavorizate, asigurându-le resursele financiare pentru acoperirea nevoilor de alimentație și educație școlară, printr-un parteneriat cu SOS Satele Copiilor România. Demersul este parte a platformei “Meniul Zilei de Mâine”, o inițiativă pe termen lung a Sphera Franchise Group, holdingul care deține compania ce operează KFC în România, prin care va ajuta persoane vulnerabile cu nevoile de hrană și de educație.  “ Meniul Zilei de Mâine înseamnă angajamentul nostru de a construi la bunăstarea comunităților, prin proiecte în două zone care fac parte din ADN-ul nostru - alimentație și educație. Credem că, astăzi, nimeni nu ar mai trebui să își pună întrebarea "Eu ce pun pe masă mâine?", iar părinții cu atât mai puțin. Și suntem convinși că educația este singura modalitate de a crea șanse egale pentru cei aflați în situații inegale. Asigurând nevoile alimentare și investind în educație, construim un viitor mai bun. Primul pas îl facem astăzi,

Transformers: Ascensiunea bestiilor, din 9 iunie 2023 la cinema

  Regizat de Steven Caple Jr. și avându-i în rolurile principale pe Anthony Ramos și Dominique Fishback, Transformers: Ascensiunea bestiilor se lansează în cinematografele din lume și din România pe 9 iunie 2023. Filmul va purta publicul într-o aventură în jurul lumii din anii '90 alături de Autoboți și va introduce o nouă facțiune de transformeri - maximalii - care li se vor alătura ca aliați în lupta pentru Pământ. Transformers: Ascensiunea bestiilor este prezentat de Paramount Pictures și Skydance în asociere cu Hasbro și New Republic Pictures. Scenariul este semnat de Joby Harold și Darnell Metayer & Josh Peters și Erich Hoeber & Jon Hoeber. Din distribuție fac parte: Anthony Ramos, Dominique Fishback, Luna Lauren Velez, Dean Scott Vazquez, Tobe Nwigwe, Peter Cullen, Ron Perlman, Peter Dinklage, Michelle Yeoh, Liza Koshy, John DiMaggio, David Sobolov, Michaela Jaé Rodriguez, Pete Davidson, Colman Domingo, Cristo Fernández, Tongayi Chirisa. Filmul este bazat pe figurinel