În Generală, Tata venea să o lămurească pe învățătoarea mea că nu vom plăti fondul clasei/școlii pentru că nu avem de unde. Prăfuit, în salopeta de fierar betonist, i-a închis gura când i-a spus că suntem romi. Mutarea din banca a doua în ultima și întrebarea doamnei blonde, cu ochii verzi, sâni mari și mereu parfumată: "Voi acasă ce limbă vorbiți?", m-a săgetat. Sunt multe momente, în special legate de copilărie, când îmi ascundeam originile rome. Încă doare clipa când l-am mințit pe un coleg de clasă pe nume Robert că fetița care mă însoțea la Piața Râmnicul Sărat de la Dristor, unde locuiam cu toții pe-atunci, era o prietenă de la bloc. Fetița era una dintre surorile mele brunete. Nu am vorbit niciodată despre acest episod cu ea. Nu știu dacă și-l mai amintește și nu știu de ce nu-mi dă pace. Când era tânără, mama venea la ședințele cu părinții cu capul acoperit cu basma. Mă simțeam ca și cum lăsa ca întregul Univers să știe că suntem romi. Mama construia blocuri în echi...