Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2024

OEDIP, premiera începutului de an la Bulandra

  Teatrul Bulandra prezintă sâmbătă, 20 ianuarie 2024, de la ora 19:00, la Sala Toma Caragiu, premiera spectacolului Oedip de Robert Icke, după Sofocle, traducere Irina Velcescu, în regia lui Andrei Șerban, regizor asociat Dana Dima și scenografia Carmencita Brojboiu. Un spectacol despre esența umanității, un thriller psihologic captivant și profund emoționant, în care cea mai mare enigmă de dezlegat rămâne cea veche de milenii: cine suntem cu adevărat? Spectacolul, avându-l în rol titular pe Vlad Zamfirescu, se derulează într-un ritm amețitor, cu viteza unui accident care stă să se întâmple, cu intrigi, strategii și răsturnări de situație, suspans de la un capăt la altul – o dramă tulburătoare în care familia, politica și destinul se împletesc până la contopire, iar miturile antice se transformă în breaking news, Britanicul Robert Icke este unul dintre cei mai importanți regizori și dramaturgi contemporani, deținător al premiului Olivier pentru „Cel mai bun regizor“, fiind cel mai

Filmul Săptămâna Mare are premiera mondială la Berlinale

  Cel mai nou film semnat de Andrei Cohn, Săptămâna Mare | Holy Week, va avea premiera mondială în secțiunea Forum a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Aflat la cea de-a 74-a ediție, festivalul se va desfășura anul acesta între 15-25 februarie. Săptămâna Mare este produs de Mandragora și distribuit în România de Iadasarecasa. Lansarea în cinematografele din țară fiind programată pentru acest an. Prima proiecție de la Berlinale va avea loc pe 17 februarie. Filmul este cel de-al treilea lungmetraj al regizorului, cunoscut deja publicului pentru: Acasă la tata, lansat în 2015, și Arest, în 2019. Acțiunea filmului se petrece în Săptămâna Mare, undeva pe la 1900, în România. Relația tensionată dintre cârciumarul evreu Leiba și Gheorghe, servitorul său, ajunge la un punct culminant care aduce despărțirea lor. Mândru și violent, Gheorghe îi promite lui Leiba răzbunare în noaptea de Paști. Amenințarea lui Gheorghe, în mediul antisemit al satului românesc de la începutul secolului

Costin Milu este noul Creative Director al FCB Bucharest

  Costin (Cos) Milu se alătură FCB Bucharest în calitate de Creative Director, într-o etapă efervescentă pentru agenție. Cu o experiență de 20 ani în advertising, a coordonat proiecte din arii diverse, câștigând numeroase premii, printre care: Effie, Golden Drum, New York Festivals, Epica sau Ad’Or. În ultimii ani a fost responsabil de coordonarea departamentelor de creație ale Propaganda, DDB România și Tempo Advertising România.  „Era timpul să mă întorc la o multinațională, ca să păstrez un echilibru aproape perfect în CV. Acum mai serios, mă bucur că am ajuns într-o agenție cu multe planuri și ambiții, într-un loc foarte uman, cu mulți oameni talentați, cu background-uri diferite și într-un sediu foarte cool. Ce ne propunem? În primul rând, să lucrăm cu pasiune și să ne simțim bine împreună. Apoi, să facem cât mai multe proiecte relavante pentru clienții actuali și să fim cât mai activi pe zona de new business”, afirmă Costin Milu (Creative Director FCB). „Suntem entuziasmați să d

Farmacia Tei și Bebe Tei vor fi deschise și la Craiova, în ElectroPutere Mall

  Grupul francez de real estate Catinvest își completează mixul de retail și aduce brandurile Bebe Tei și Farmacia Tei pentru prima dată în Craiova. Bebe Tei și Farmacia Tei vor fi deschise în vara acestui an în ElectroPutere Mall, vor ocupa o suprafață de aproximativ 2.400 de metri pătrați și vor comercializa peste 60.000 de produse din toate categoriile de interes, de la dermato-cosmetice și cosmetice, puericultură mică și mare, îngrijire mama și bebe, alimentație sănătoasă, jucării, medicamente cu și fără rețetă medicală și până la produse veterinare. „Ne-am propus ca în fiecare an să avem câte trei deschideri în provincie și ne bucurăm că din vară vom fi prezenți cu conceptul nostru și în Craiova, în ElectroPutere Mall. Este o deschidere importantă în strategia noastră de extindere, și suntem convinși că Bebe Tei și Farmacia Tei vor avea un impact pozitiv în rândul clienților centrului comercial”, a declarat Roxana Maftei , fondatoarea Farmacia Tei. Printre mărcile sonore și cu pre

Concert The Smile, cu Thom Yorke si Jonny Greenwood de la Radiohead, la Arenele Romane din București

  THE SMILE  - adica trupa lui Thom Yorke si a lui Jonny Greenwood ( Radiohead ), alaturi de Tom Skinner la tobe - canta pe 17 iunie la Arenele Romane din Bucuresti. Invitat in deschidere este britanicul  James Holden .  The Smile  este proiectul pornit de Thom Yorke si Jonny Greenwood, amandoi membrii  Radiohead . Acestora li s-a alaturat la tobe Tom Skinner. Muzical, The Smile este greu de catalogat, avand influente din diferite genuri muzicale care se contopesc intr-un tot unitar. De la Afrobeat la muzica electronica, la prog rock sau chiar punk, The Smile este o experienta muzicala care holsitic s-ar defini ca art rock. In prezent au un album lansat, A Light for Attracting Attention, material care a ajuns in top 5 in UK si pe locul 19 in Statele Unite. Pe 26 Ianuarie 2024 urmeaza un nou album, Wall of Eyes. The Smile este cu siguranta a must nu doar pentru fanii Radiohead, este o experienta la care orice fan al muzicii ar trebui sa o ia parte.   The Smile lanseaza si noul lor singl

True Detective: Țara Nopții este pe HBO Max. Jodie Foster și Kali Reis sunt protagonistele noului sezon

  Sezonul patru al serialului True Detective este disponibil pe HBO Max. Jodie Foster și Kali Reis le interpretează pe cele două detective care trebuie să rezolve un caz misterios. True Detective: Țara nopții poate fi urmărit, începând de astăzi, 15 ianuarie 2024, pe HBO Max. La fiecare început de săptămână, abonații HBO Max vor putea viziona câte un nou episod din cele șase ale sezonului cu numărul patru. Când în Ennis, Alaska, se lasă o lungă noapte de iarnă, cei opt oameni care operează stația de cercetare arctică Tsalal dispar fără urmă. În acest nou capitol al serialului de succes, două foste partenere, Elizabeth Danvers (Jodie Foster) și Evangeline Navarro (Kali Reis), trebuie să treacă peste neînțelegerile dintre ele ca să rezolve un cazul misterios al dispariției celor opt oameni de știință. Distribuția True Detective: Țara Nopții este completată de: Fiona Shaw, Finn Bennett, Isabella Star Lablanc, Aka Niviâna, Anna Lambe, Joel D. Montgrand, Christopher Eccleston, John Hawkes.

Pentru a fi competitive în 2024, companiile trebuie să scadă cheltuielile cu cel puțin 15%

  Anul 2024 vine cu noi impozite, majorarea unor taxe, presiuni inflaționiste, declinul zonei euro, plus un context geopolitic tensionat. Pentru a face față dificultăților, primul pas pe care ar trebui să-l facă o companie ca să rămână profitabilă este optimizarea costurilor cu cel puțin 15%. Principalele costuri pe care companiile vor trebui să le optimizeze în cursul acestui an sunt cele cu utilitățile, combustibilul, logistica, asigurările, managementul flotelor auto și cele aferente capitalului de lucru. „În orice domeniu de activitate, urmează un an dificil și un context volatil. Ca urmare, ar putea fi necesare reduceri de cheltuieli de cel puțin 15%, dar depinde mult de sectorul de activitate al fiecărei companii și de segmentul de clienți căruia i se adresează fiecare afacere. Spre exemplu, pentru a nu transfera costurile crescute către consumatorul final persoană fizică și a menține astfel volume de vânzări în creștere, pentru companiile din sectorul FMCG ar fi necesară o reduc