„TragiComedy” de Gigi Căciuleanu, pe scena Operei Naționale București în cadrul Festivalului George Enescu, ediția 2017
Opera Națională București, în parteneriat cu ,,Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”, prezintă vineri, 8 septembrie, în cadrul Festivalului George Enescu, spectacolul de balet „TragiComedy”. Spectacolul va fi dedicat memoriei marei balerine Maya Plisețkaya, pe muzica lui Rodion Șcedrin, soțul și marea ei iubire, cel căruia i-a servit drept muză. „Dintotdeauna am perceput muzica lui Rodion Șcedrin - și nu vorbesc numai de ale sale balete sau opere, ci chiar și de piesele sale instrumentale, ca fiind impregnată de o foarte intensă si interesantă teatralitate. Ascultând-o, resimt din partea compozitorului o adâncă înțelegere a universului inimii și a sufletului. Forța acestei muzici, împreună cu finețea nuanțelor sale, întotdeauna mi-a plăcut și m-a inspirat. Prin noua mea creație, „TragiComedy”, îmi propun să explorez coregrafic atât o serie de situații și conflicte care se pot ivi între personaje cât și o gamă de trăiri sau frământari intime, la care mă „duce” muzica lui R...