Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta KFC

KFC susține nevoile alimentare și de educație pentru copii din medii defavorizate, prin Meniul Zilei de Mâine, o inițiativă Sphera

  KFC sprijină 77 de copii din familii defavorizate, asigurându-le resursele financiare pentru acoperirea nevoilor de alimentație și educație școlară, printr-un parteneriat cu SOS Satele Copiilor România. Demersul este parte a platformei “Meniul Zilei de Mâine”, o inițiativă pe termen lung a Sphera Franchise Group, holdingul care deține compania ce operează KFC în România, prin care va ajuta persoane vulnerabile cu nevoile de hrană și de educație.  “ Meniul Zilei de Mâine înseamnă angajamentul nostru de a construi la bunăstarea comunităților, prin proiecte în două zone care fac parte din ADN-ul nostru - alimentație și educație. Credem că, astăzi, nimeni nu ar mai trebui să își pună întrebarea "Eu ce pun pe masă mâine?", iar părinții cu atât mai puțin. Și suntem convinși că educația este singura modalitate de a crea șanse egale pentru cei aflați în situații inegale. Asigurând nevoile alimentare și investind în educație, construim un viitor mai bun. Primul pas îl facem astăzi, ...

Asociaţia The Social Incubator face casă cu KFC pentru susținerea integrării în societate a tinerilor orfani şi abandonaţi din România

Implicarea KFC în proiectul derulat de către The Social Incubator va ajuta la educarea și incluziunea socială a tinerilor vulnerabili și va susține în mod direct integrarea socio-profesională a tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani care urmează să părăsească centrele de plasament din România. Obiectivul principal al proiectului este de a oferi o soluție integrată, formată din evaluare, consiliere, training, angajare și mentorat post-integrare, pentru tinerii instituționalizați din România. O analiză derulată de către Asociația The Social Incubator arată că doar 1 din 40 de tineri români care părăsesc orfelinatele are șansa de a fi angajat în mod legal, România fiind pe primul loc în ceea ce privește rata crescută a traficului de persoane din Uniunea Europeană și furnizând patru din zece victime. Dintre acestea, una din două este fată și are vârsta mai mică de 24 de ani. „ Acum mai bine de trei ani, ne-am asumat misiunea de a susține tinerii defavorizați din Româ...

Am (aveam) 31 de ani și încă visez

De cele mai multe ori ne abandonăm dorințele.  Când te dumirești pe ce lume ești, apar visele și ușor-ușor îți imaginezi cum va decurge viaț a  ta. Anii trec și îți dai seama că unele lucruri se pot îndeplini, iar altele cu mult, mult efort.  Învățăm să luptăm p entru  dorinț ele  noastre  și avem un imbold de  a  găsi soluții.  Renunțăm să s tăm mici ș i  îndrăznim să facem un pas lateral. Alteori,  părea  mult mai simplu. Ca în  a dolescență . Nu existau atâtea temeri. Și știam să spun articulat, în limba română, ce îmi doresc. În liceu, ne-am mutat  într-un cartier în care copiii de vârsta mea înjurau des și erau agresivi. Eram mic  de statură  și pricăjit și  astfel că  deveneam cu ușurință ținta răutăților celorlalți colegi. Nu neapărat din  clasa  mea. Mă înțelegeam bine cu colegii mei, însă copiii mai mari mă luau în balon. Când cineva se lua de mine știam să c...