Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din decembrie, 2022

Dragă John, nu trebuie să dai nimănui explicații pentru că te-ai îndrăgostit

  John, simt să-ți spun câteva lucruri pe care posibil să nu ți le fi menționat creatorul tău,  Mike Bartlett. Dacă deja a făcut asta, cuvintele mele vor întări cele auzite de la el. Ai tot “călătorit” cu spectacolul “Cock” prin toată lumea. În Marea Britanie, apoi în Statele Unite ale Americii, iar acum, din nou, în România. Și fiecare dintre cei care te interpretează au adus și aduc câte un element nou personajului tău. Țin minte cum te priveam înspăimântat când te-am cunoscut la Teatrul Act. În timp ce făceai un rol puternic, în suflet îmi deschideai un sertar mic-mic. Să fi avut aceeași vârstă ca a ta, înainte de a-i fi dat glas Micaelei De Carrera, când am observat că deciziile în relațiile de cuplu nu se iau deloc ușor. Am înțeles mult mai târziu că egoismul nu e al tău, nu e al lui sau al ei. Când am înțeles că poți fi îndrăgostit de două persoane în același timp fără ca tu să-ți propui și fără ca tu să-ți dorești să faci rău cuiva era deja târziu. Știam că societatea de acum c

Instalație de lumină, sunet și video la Galeria Catinca Tabacaru EMERGENCY EX de Catinca Malaimare

  Catinca Tabacaru este încântată să o prezinte din nou publicului pe Catinca Malaimare, în cadrul unui screening cu elemente performative - Emergency Ex, un film urmat de un dialog cu artista.  Screening și dialog cu artista: Vineri, 16 Decembrie, 2022 | 7 PM Galeria Catinca Tabacaru, Calea Giulești 14, etaj 3  Într-o coregrafie de mișcare, sunet și lumină, organisme umane și non-umane devin parteneri egali în crearea unui mediu senzual și atipic. Sugerând o codependență nu numai tehnică, dar și afectivă între noi și ecrane, Emergency Ex evocă un viitor proxim în care diferențierea dintre față și interfață a devenit imperceptibilă. Filmul este însoțit de un text scris de Pitta Areola-Burns și Elliott Burns ce servește ca un ghid al instalației, eșuând intenționat în explicarea acesteia. Proiecția filmului Emergency Ex va fi urmată de un dialog între artista Catinca Malaimare și galerista Catinca Tabacaru. Catinca Malaimare trăiește și lucrează la Londra. A absolvit studiile

Maraton de comedie, în Ajun de Crăciun la Warner TV

  Trei dintre filmele „National Lampoon's Vacation/ O vacanță de tot râsul”, cu Chevy Chase și Beverly D’Angelo în rolurile principale, vor fi difuzate de Warner TV în Ajunul Crăciunului. Lungmetrajele scrise de reputatul John Hughes („Home Alone”, „Beethoven”), pornind de la o povestire proprie - „Vacation '58”, publicată în National Lampoon -, vor putea fi urmărite pe 24 decembrie, începând cu ora 14:15. „National Lampoon's Vacation/ O vacanţă de tot râsul” (1983) este primul lansat din serie. Filmul, care va deschide maratonul de comedie de la Warner TV, este regizat de Harold Ramis. Familia Griswold – mama, tata, fiica și fiul – traversează Statele Unite pentru a ajunge în parcul de distracții Walley World, însă, deși planificată până la cel mai mic detaliu, călătoria se dovedește a fi mult prea dificilă față de așteptările lor. Filmul - în care joacă și Randy Quaid, Dana Barron, Anthony Michael Hall și Eugene Levy - a fost foarte apreciat de public și critică, astfel î

Cock de Mike Bartlett – ultima premieră din acest an a Teatrului Stela Popescu

  Piesa lui Mike Bartlett vorbește  despre iubire și despre puterea noastră de a înțelege formele și complexitatea acestui sentiment înălțător. Mai presus de toate însă, “Cock” aduce în fața noastră o serie de întrebări esențiale – Avem curajul să fim, cine suntem cu adevărat? Avem îndrăzneala de a ne trăi propriul adevăr? Suntem în stare să ne asumăm alegerile și să ieşim din zona de confort? În regia lui Tony Adam Horațiu şi scenografia Mădălinei Mihai, Teatrul Stela Popescu prezintă pe 20 decembrie 2022, ora 19:00 la Palatul Național al Copiilor, Sala Mică, premiera unui spectacol provocator. În distribuţie: Tudor Cucu Dumitrescu, Cristian Neacșu, Ioana Niculae / Ștefania Cîrcu, Cătălin Frăsinescu. Societatea contemporană se schimbă cu rapiditate iar teatrul contemporan are datoria de a aduce în fața spectatorilor problemele cu care aceasta se confruntă. Astfel, identitatea de gen este astăzi un subiect extrem de actual și el necesită o abordare corectă, pe măsura complexității lui.

Concertul Celine Dion de la București a fost anulat. Biletele vor fi rambursate

  Turneul European Celine Dion „Courage World Tour” anunță anularea concertelor programate să aibă loc în vara anului 2023, în perioada 31 mai – 17 iulie. Concertul de la București, ce urma să se țină pe 11 iunie 2023, la Arena Națională, va fi anulat. Cumpărătorilor de bilete li se va rambursa contravaloarea acestora. Celine Dion încă se recuperează în urma problemelor de sănătate pe care le-a avut și a anunțat că va fi nevoită să anuleze un număr de opt concerte programate să aibă loc în vara lui 2023, din care face parte și spectacolul de la Arena Națională București. Celine a onorat primele 52 de date ale turneului mondial „Courage World Tour” în America de Nord înainte de începutul pandemiei, când, în luna martie 2020, turneul a trebuit să ia o pauză. De atunci, Celine primește tratament și se recuperează în urma unor spasme musculare persistente, care au impiedicat-o să mai concerteze. Echipa medicală a lui Celine Dion continuă să urmarească evoluția afecțiunii și să o trat

Celebrul bas-bariton britanic Sir Willard White se alătură Concertului Extraordinar al Orchestrei Medicilor, în sprijinul bolnavilor de cancer din România

  Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor” va susține pe 10 decembrie, la Opera Națională din București, Concertul Extraordinar ARMONIILE SPERANȚEI, eveniment caritabil în sprijinul bolnavilor de cancer. Concertul Extraordinar ARMONIILE SPERANȚEI este organizat de Fundația „Medicina și Muzica”, Fundația „Constantin Silvestri” și platforma media 360medical, în parteneriat cu Opera Națională București, sub Înaltul Patronaj al E.S. Klaus Iohannis, Președintele României, pentru a marca adoptarea legii Planului Naţional de Prevenire şi Combatere a Cancerului în România.  Aproape 100.000 de români se îmbolnăvesc de cancer și peste 50.000 sunt condamnați anual la moarte, conform celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică. Conform Globocan, în România, în anul 2020, au fost înregistrate 98.886 noi cazuri de cancer (53.881 cazuri la bărbați și 45.005 cazuri la femei) și 54.486 decese (31.886 decese la bărbați și 22.600 decese la femei). Planul Național de Combatere a Canceru

Simion Bogdan-Mihai și Lăutarii de Mătase aduc lăutăria la rang de artă, pe scena Palatului Bragadiru din București

  Muzica lăutărească autentică, muzica românescă veche și interbelică - romanțe, valsuri, tangouri, folclor cules din diferite zone ale țării, pentru o seară de neuitat, intr-un palat eclectic, fondat în anul 1905, monument istoric și clădire de patrimoniu a Bucureștiului Palatul Bragadiru aduce un omagiu muzicii românești autentice, invitandu-l pe Simion Bogdan-Miha i. alături de Lăutarii de Mătase, pe scena uneia dintre cele mai frumoase săli de spectacole din București, pentru o seară cu arome interbelice și spirit românesc veritabil, vineri, 9 decembrie, ora 19:00. Doctor în litere și lăutarie, cobzar, pasionat de folclor, scriitor, realizator radio și TV, ‘’ expert in muzicile Bucureștiului interbelic, Simion Bogdan-Mihai apare el însuși pe scenă, penru a rupe sufletul luimii cu cântece vechi. zise pe strunele cobzei’’( sursa ) , alături de Lăutarii de Mătase  – Nelu Răducanu (țambal), Cornel Neacșu (acordeon), Robert Adam-Szoltan (contrabas) și Mandi Pană (vioară).  „

Primul Crăciun la Mița Biciclista: un manifest pentru frumusețea orașului București

  Stabilimentul Creativ își redeschide porțile din 9 decembrie cu două petreceri grandioase în stilul anilor ‘20. În serile de 9 și 10 decembrie, va avea loc Grande Soirée Années Folles , o petrecere creată cu gândul la atmosfera anilor nebuni. Cu un decor elegant realizat specific pentru aceste seri, inspirat din culmile creative ale anilor interbelici, când jazz-ul nu lipsea de la nicio petrecere, iar dorința de a savura fiecare moment al vieții dicta deciziile impulsive. Seara va fi deschisă cu un concert live de hot jazz & swing grandios susținut de trupa  Roaring Cats din Amsterdam, pretextul perfect pentru o atmosferă de dans. Un salt în timp, în anii ‘20, repertoriul trupei este un omagiu pentru o perioadă în care dansul și muzica erau inseparabile. Roaring Cats este un excelent exemplu contemporan pentru contopirea diferitelor identități și idei muzicale într-un gen artistic care a condus topurile. La finalul concertului, DJ Cristache va continua petrecerea cu un DJ set

BRANSON, seria documentară despre Richard Branson, acum pe HBO Max

  Seria documentară în patru părți, regizată de Chris Smith („100 Foot Wave”), prezintă numeroasele aventuri în afaceri ale celebrului antreprenor Richard Branson. Primul episod din cele patru este disponibil pe HBO Max, urmând ca restul de episoade să fie difuzate, pe rând, în fiecare vineri.  Înainte de a face posibil un zbor istoric, fiind primul pasager ce ajunge în spațiu cu propria navă, în iulie 2021, antreprenorul miliardar Richard Branson poartă o conversație cu apreciatul regizor Chris Smith despre riscul la care se expune.  În această serie documentară, Smith ne poartă într-o călătorie amplă și intimă de-a lungul a 70 de ani, începând cu copilăria lui Branson, fiul rătăcitor al unei mame energice și severe din Marea Britanie, și continuând cu îndrăzneala lui extremă care l-a ajutat să își extindă afacerile și să își promoveze brandurile, explorând pe parcursul celor patru episoade pofta insațiabilă pentru aventuri cu mize mari, culminând cu lansarea zborului spațial comercia

Un podcast despre parenting în lumea artei contemporane? Da, există și se numește The Real Deal

  La mijlocul lunii noiembrie, Galeria Catinca Tabacaru a lansat în premieră, pe site-ul oficial - la secțiunea Projects: https://catincatabacaru.com/projects/the-real-deal - podcast-ul The Real Deal.   Realizat de Catinca Tăbăcaru împreună cu Maria Bîrsan (director / Sandwich Gallery), podcast-ul dezbate situația parenting-ului alături de invitați/te speciali/e din lumea artei contemporane.   Proiectul este în desfășurare și face parte dintr-un program amplu, care analizează și expune din luna octombrie, în cadrul galeriei Catinca Tabacaru, diferite manifestări artistice cu componentă socială: de la tematici despre populism, cultura de masă și manipulare media, până la subiecte despre parenting și integrarea diferitelor minorități în societate.   Primul eveniment din cadrul programului The Real Deal - expoziția All the Rumors are True (artistă: Daniela Pălimariu), a fost lansat pe 13 octombrie, și este deschis publicului în spațiul galeriei până pe data de 16 decembrie.   Cel de-al d