Jurnalism cu S

Alex și Gucciano sunt doi tineri care studiază psihologia și îmi sunt prieteni. Alex este asistent social și urmează rezidențiatul în psihoterapie la Berlin, iar Gucciano este înscris la un masterat în aceeași știință la Cluj. Luci și Bogdan au studiat la facultăți cu profil economic și au devenit familiari cu subiectele care ating sănătatea mintală și prin intermediul meu. Fiindu-mi apropiați și cunoscându-mi condiția de persoană cu afecțiuni afective (hai să îi spunem așa pentru că îmblânzește diagnosticul), am vrut să le aflu părerea despre acest film Joker care pe mine m-a făcut să cer un pahar cu băutură. 1. Gucciano: “ Joker are o evoluție GE-NI-A-LĂ!” Mihai S: Bună dimineața. Am fost aseară la Joker... Multă multă tristețe. Nu știu dacă filmul trebuia făcut și dacă aduce ceva bun Gucciano: De ce crezi asta? Eu mi-am zis că stigmatizează oamenii cu probleme psihice. Interesant. Eu nu m-am gândit la lucrul ăsta. Mie mi s-a părut că aduce tocmai probleme...

Înainte de a vedea „La Gomera”, știam că e cu fluierături, că e propunerea României la Oscar și că joacă în el Catrinel Marlon. Motive oarecum suficiente pentru a merge la cinema. Oana spunea după vizionare că e un experiment. Un experiment reușit. aș adăuga, al regizorului Corneliu Porumboiu. „La Gomera” nu seamănă cu nici un film românesc pe care l-am urmărit până acum (nu sunt atât de multe, așa e, dar n-am grețuri, mie îmi place ciorba). Plusul lungmetrajului sunt actorii spanioli (am "înghețat" când au apărut pe ecran, mai ales că eram în primul rând), modul în care este construit dialogul, dar și locațiile în care s-a filmat. Mergeți și voi, că pe torenți nu știu dacă-l găsiți  :D P.S.: Ah, și joacă și băiatul ăla din "Eu când vreau să fluier, fluier"...