Înainte de a vedea „La Gomera”, știam că e cu fluierături, că e propunerea României la Oscar și că joacă în el Catrinel Marlon. Motive oarecum suficiente pentru a merge la cinema. Oana spunea după vizionare că e un experiment. Un experiment reușit. aș adăuga, al regizorului Corneliu Porumboiu.
„La Gomera” nu seamănă cu nici un film românesc pe care l-am urmărit până acum (nu sunt atât de multe, așa e, dar n-am grețuri, mie îmi place ciorba).
Plusul lungmetrajului sunt actorii spanioli (am "înghețat" când au apărut pe ecran, mai ales că eram în primul rând), modul în care este construit dialogul, dar și locațiile în care s-a filmat. Mergeți și voi, că pe torenți nu știu dacă-l găsiți
P.S.: Ah, și joacă și băiatul ăla din "Eu când vreau să fluier, fluier"...
„La Gomera” nu seamănă cu nici un film românesc pe care l-am urmărit până acum (nu sunt atât de multe, așa e, dar n-am grețuri, mie îmi place ciorba).
Plusul lungmetrajului sunt actorii spanioli (am "înghețat" când au apărut pe ecran, mai ales că eram în primul rând), modul în care este construit dialogul, dar și locațiile în care s-a filmat. Mergeți și voi, că pe torenți nu știu dacă-l găsiți
P.S.: Ah, și joacă și băiatul ăla din "Eu când vreau să fluier, fluier"...
Comentarii
Trimiteți un comentariu