Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2022

Născut în România. România pe mai multe voci, la Radio România Cultural, de Ziua Națională

  România pe mai multe voci se aude, pe 1 Decembrie 2022, între orele 14.00 și 19.00, la Radio România Cultural.  România celor care au ales să plece și a celor care au decis să rămână. România despre care se vorbește puțin. Cea în care unii au reușit în ciuda tuturor piedicilor și cea care a fost rampa de lansare pentru alții, care acum îi fac cinste peste hotare. Poveștile lor de la Născut în România alcătuiesc un tablou subiectiv al unei țări care lor le-a oferit un start bun în viață și în care au ales să continue sau să o părăsească, reușind cariere frumoase în altă parte. Vom începe oferind simbolic fiecărui român un bujor, care începând de anul acesta este emblemă națională a României. Inițiativa proiectului de lege care a fost adoptată în 2022 a aparținut invitatului nostru Florin Toma , prof. univ. dr. la Facultatea de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, care a inițiat acest demers în 2013. Ne întoarcem apoi în

Bright Sky RO – aplicația mobilă care sprijină victimele violenței domestice, folosită de aproape 32.000 de ori din momentul lansării până în prezent

Peste 10.000 de femei se protejează de violența domestică și folosesc activ aplicația Bright Sky RO. Din momentul lansării și până în prezent, aplicația a fost utilizată de aproape 32.000 de ori, de către victime ale violenței domestice – preponderent femei, dar și bărbați și minori - sau de către cei care aleg să raporteze astfel de situații. Secțiunea în care sunt explicate formele de abuz este cea mai utilizată din cadrul aplicației. Fenomenul violenței domestice rămâne în creștere pe teritoriul țării noastre - în perioada ianuarie – septembrie 2022 , în România au fost emise 9.771 de ordine de protecție provizorii, cu 20% mai multe față de primele 9 luni ale anului trecut , arată datele Poliției Române. Bright Sky RO este singurul instrument digital gratuit care vine în sprijinul victimelor violenței domestice din România. Aplicația fost lansată de Fundația Vodafone România , în parteneriat cu Poliția Română (prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii), Asociaț

Marta Ușurelu prezintă Biz Power, un nou show digital stirileprotv.ro - Dragoș Petrescu, primul invitat

Dincolo de business-uri sunt oameni care ascund povești. Dincolo de decizii există raționament, dar și sentimente. Cum arată lumea afacerilor privită prin ochii celor care o conduc, descoperim la Biz Power - un nou show digital stirileprotv.ro, prezentat de Marta Ușurelu. ”Business-ul are puterea să schimbe lumea, iar poveștile din spatele afacerilor sunt fascinante. Biz Power vă prezintă oamenii care au puterea să facă business la cel mai înalt nivel” , spune Marta Ușurelu . Cu o experiență vastă în jurnalismul de business, owner-ul publicațiilor Biz și Haute Culture, își propune să descopere partea umană a celor mai impunători lideri de afaceri din țara noastră. Primul invitat Biz Power este Dragoș Petrescu, proprietarul și fondatorul City Grill, dar și unul dintre investitorii show-ului Imperiul Leilor . ”Când s-a stins lumina, pe 17 martie 2020, poate una dintre cele mai negre zile din viața mea, am fost realmente paralizat și nu am știut ce o să se întâmple. Am învățat că pe

THE LAST OF US, noul serial HBO Original, are premiera pe 16 ianuarie

  Primul sezon al serialul de nouă episoade THE LAST OF US va avea premiera pe HBO și HBO Max pe 16 ianuarie. Acțiunea THE LAST OF US se petrece la 20 de ani după ce civilizația modernă a fost distrusă. Joel, un supraviețuitor îndârjit, este angajat să o scoată ilegal pe Ellie, o fată de 14 ani, dintr-o zonă de carantină opresivă. Ceea ce începe ca o mică slujbă devine în curând o călătorie brutală și sfâșietoare, deoarece amândoi trebuie să traverseze SUA și să depindă unul de celălalt pentru a supraviețui. Din distribuție fac parte: Pedro Pascal (Joe), Bella Ramsey (Ellie), Gabriel Luna (Tommy), Anna Torv (Tess), Nico Parker (Sarah), Murray Bartlett (Frank), Nick Offerman (Bill), Melanie Lynskey (Kathleen), Storm Reid (Riley), Merle Dandridge (Marlene), Jeffrey Pierce (Perry), Lamar Johnson (Henry), Keivonn Woodard (Sam), Graham Greene (Marlon) și Elaine Miles (Florence). Ashley Johnson și Troy Baker își vor face, de asemenea, apariția în serial. THE LAST OF US, bazat pe celebr

TheNEW by The Network: o afiliere la independență

  TheNEW, agenția digitală de creație și strategie de brand înființată acum un an în familia MCCANNPR, se afiliază la rețeaua de agenții independente a momentului, by The Network, consolidându-și astfel commitment-ul creativ și caracterul independent și continu â nd să acceseze clienți și resurse internaționale ca parte dintr-un portofoliu în continuă dezvoltare. Născută din dorința de a face lucrurile mai bine, mai fun, mai simplu, TheNEW s-a dezvoltat în ultimul an în jurul unor profesioniști cu experiență în industriile creative, leaderi în domeniile lor. 2022 a fost anul de concepție, de așezare, de “baze”, de la talent și proceduri până la un portofoliu de clienți cu peste 20 de branduri locale și internaționale, printre care Nepi (City Park, Promenada), La Fântâna, Maurisse Poland&Germany (Selfie Project), Honor, Agent Green, Pharmagenix, IMSAT, UPSA (Fervex), Fater Italia (ACE), Artexim (Festivalul Enescu), Biofarm, Habitat for Humanity și alții. Pentru aceștia, TheNEW o

O conversație cu antropologi și cercetători științifici despre sustenabilitatea de zi cu zi: plastic, modă sau viața la țară

  Pe 17 noiembrie, de la ora 19:00, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) va avea loc One Minute Older Talks #2 , o conversație despre sustenabilitate și cum se poate traduce acest concept în acțiunile noastre de zi cu zi. Discuția va atinge subiecte precum consumul de plastic, hainele second-hand sau sustenabilitatea în mediul rural . Întâlnirea va fi moderată de jurnalistul Mihai Ghiduc (Redactor Șef, Mindcraft Stories) și îi va avea invitați pe Laura Nistor (Conferențiar, Universitatea Sapientia, Cluj-Napoca), Magdalena Crăciun (Antropolog, Lector la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București) și Mirel Bănică (Cercetător științific, Institutul de Istorie a Religiilor, Academia Română). Intrarea este liberă! Seria One Minute Older Talks , începută în luna octombrie cu o conversație despre artă și sustenabilitate , face parte din proiectul One Minute Older dezvoltat de Fundația9 în toamna acestui an și care a inclus o campanie publică de colecta