Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din octombrie, 2022

Caiac SMile pune pe schiuri 1.000 de persoane cu dizabilități din România în sezonul de iarnă 2022 – 2023

  După două premiere naționale înregistrate în sezonul trecut - primele pârtii accesibilizate pentru persoane cu dizabilități și formarea primilor și singurilor monitori de schi din rândul persoanelor cu dizabilități, asociația sătmăreană Caiac SMile revine în forță cu o nouă premieră, de data aceasta internațională, pentru sezonului de schi 2022-2023. Ionuț Stancovici și echipa sa și-au propus să pună pe schiuri minim 1.000 de persoane cu dizabilități, iar pe cel puțin 40 dintre acestea să le învețe să schieze la nivel avansat, astfel încât să poată deveni, la rândul lor, instructori. În acest scop, asociația va organiza opt tabere de schi adaptat în tot atâtea locații de schi din țară, iar participanții vor fi selectați din rândul celor care se înscriu în prima bază de date din România dedicată persoanelor cu dizabilități care își doresc să practice sport. Înscrierile se fac pe site-ul Caiac SMile . Interesul deosebit manifestat în cadrul proiectului de accesibilizare ”Și oamenii

Cum am participat la lecția deschisă cu Lucas Viallefond la Academia de Dans și Performance CNDB

Foto: CNDB Vava Ștefănescu, Carmen Lidia Vidu, Simona Deaconescu, Eduard Gabia, Paul Duncă, Gianina Corondan, Valentina De Piante, jurnaliști culturali și persoane interesate de domeniul dansului au participat luni, 24 octombrie, la CNDB, la o lecție deschisă condusă de Lucas Viallefond și cursanții Academiei de Dans și Performance. Profesori-coregrafi care lucrează pentru mari scene și companii pregătesc 12 tineri artiști (10 din România și 2 din Bulgaria) pentru un an de zile. Cei 12 cursanți – Mariana Gavriciuc, George Pleșca, Roxana Popa, Varga Hunor-József, Matei-Alexandru Miclea, Alexandra Vieru, Sergiu-Adrian Diță, Anca Stoica, Eva Danciu, Cabiria Morgenstern, Nelly Georgieva și Bogomil Menchise – au intrat într-un intens drum de profesionalizare, la finalul căruia CNDB intenționează integrarea lor, ca artiști autonomi, pe scena europeană. Direct de pe scenă, în filmulețele de mai jos, de la prima lecție deschisă a cursanților Academiei, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani:

Scurtmetrajul portughez Ice Merchants, recompensat cu Trofeul Animest 2022

  Ice Merchants, producția portugheză semnată de João Gonzalez, a cucerit juriul competiției internaționale și a fost desemnată câștigătoarea Trofeului Animest la cea de-a 17 ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație. Marele premiu, în valoare de 2.500 euro, a fost oferit de Institutul Cultural Român. Odată cu această distincție acordată sâmbătă, pe 15 octombrie, în cadrul ceremoniei organizate la Cinema Elvire Popesco, scurtmetrajul premiat se înscrie automat pe lista de filme eligibile la Oscaruri, votată de membrii Academiei Americane de Film. Animest este singurul festival de film din România care propune filme pentru Oscar, începând din 2017. Abi Feijó, Balázs Turai și Ioana Nicoară, artiștii invitați anul acesta în juriul competiției internaționale de scurtmetraj, s-au declarat impresionați de „povestea emoționantă și incitantă construită în jurul unui microcosmos foarte atent gândit”. Aceștia au acordat și o mențiune specială filmului The Garbage Man (r. Laura Gonç

Mamografii și ecografii mamare gratuite pentru femeile din Sectorul 1 la Complexul Multifuncțional Caraiman

  În perioada 17 octombrie - 17 noiembrie 2022, toate femeile cu vârsta cuprinsă între 20 și 69 ani, cu domiciliul în Sectorul 1, au acces gratuit la serviciile de mamografie și ecografie mamară oferite de Complexul Multifuncțional Caraiman (Str. Caraiman nr. 33A). Centrul medical dispune de un mamograf care efectuează mamografii 3D cu tomosinteză. Pentru doamnele cu vârsta cuprinsă între 20 și 50 ani se recomandă efectuarea inițial a unei ecografii mamare, iar dacă este cazul, la indicația medicului specialist, se poate efectua o mamografie pentru a clarifica anumite aspecte relevate de ecografia mamară. Femeile cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 ani, care nu au efectuat o mamografie în ultimii doi ani sunt așteptate în serviciul de radiologie-imagistică pentru a beneficia de efectuarea mamografiei, gratuit, în această perioadă. După eliberarea rezultatelor de la ecografia mamară și/sau a mamografiei, doamnele vor beneficia de servicii de consiliere și consult senologic prin cabinetul

Aterballetto, cu Don Juan la Întâlnirile JTI: O poveste pe care nu o poți uita atât de ușor

După două seri consecutive în care dansatorii de la Aterbaletto au reconstruit povestea Don Juan pe scena Sălii Mari a Teatrului Național bucureștean, gândurile ni s-au așezat și putem numi Întâlnirile JTI un bun prilej de a fi companion cu bunul gust și cu oameni dragi. Cu un efort consistent al organizatorilor, Întâlnirile JTI sunt de neratat pentru  orice persoană care dorește să facă parte din actualitate și un bilet câștigător. Până la italienii de la Aterballetto nu am trait acest șoc al coordonării între dansatori. Prin amabilitatea JTI, citiți mai jos impresiile despre spectacol ale domnului Victor Rebengiuc și ale doamnelor Mariana Mihuț și Rodica Mandache: „Cel mai mult mi-a plăcut dansul. Dansatorii sunt minunați, adevărați artiști, profesioniști perfecți. Mi-a făcut mare plăcere să văd această poveste frumoasă și tulburătoare, reinterpretată astfel. Muzica mi-a plăcut foarte mult, punerea în scenă, montarea, luminile, totul”, a spus actorul Victor Rebengiuc la cea de-a XXI

Răzvan Stoica și vioara Stradivarius din 1729, pe scena Palatului Bragdiru din București

  Recitalul extraordinar face parte din Turneul Internațional Stradivarius Opera, iar vioara Stradivarius Ex-Ernst 1729 și virtuozitatea violonistului român Răzvan Stoica, acompaniat la pian de Andreea Stoica, vor putea fi ascultate intr-un palat cu aer interbelic din inima Bucureștiului. Aclamați pe scene prestigioase din intreaga lume, violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica revin în România cu ocazia Turneului Internațional Stradivarius Opera, miercuri, 12 octombrie, ora 19:00, la Palatul Bragadiru din București. Opera și muzica de cameră își dau întâlnire într-un palat fondat în anul 1905, o clădire de patrimoniu a orașului București,  iar sunetul inconfundabil al viorii Stradivarius datată în 1729 va răsuna pe scena Palatului Bragadiru,  în cadrul unui eveniment cultural de excepție, unde Răzvan Stoica își va etala măiestria în mânuirea arcușului, acompaniat la pian de sora sa, Andreea Stoica. Artiștii doresc să aducă pe scenă două lumi care nu se întâlnesc în mod nor

Față în față cu compania de dans Aterballetto. Ce au declarat dansatorii înainte de prima seară a Întâlnirilor JTI

„ Întâlnirile JTI prezintă în acest an un Don Juan într-o cu totul altă cheie. Este o rescriere profundă a poveștii originale, cu un personaj principal pe cât de frământat, pe atât de versatil, dihotomic, cu două fețe”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria, în conferința de presă care a anunțat cea de-a XXIII-a ediție a Întâlnirilor JTI , având ca invitată compania de dans Aterballetto / Fondazione Nazionale della Danza. Dansatorii Aterballetto, cea mai importantă companie italiană de dans contemporan, vor interpreta Don Juan , în coregrafia suedezului Johan Inger, în această seară și mâine seară, la ora 20:00, pe scena Teatrului Național București, sala Ion Caramitru. „Încercăm în fiecare an, de 23 de ani, să prezentăm o premieră sau să aducem în fața publicului o companie de dans care nu a mai fost în România, un mare coregraf sau dansatori de excepție. Am avut și trei ediții dedicate muzicii clasice și jazzului,

Avanpremierele Toamnei la Les Films de Cannes à Bucarest

La final de an, Les Films de Cannes à Bucarest  face un bilanț al numeroaselor succese ale cinematografiei românești și aduce în secțiunea Avanpremierele Toamnei un program bogat ce prezintă viziunile cinematografice diverse ale cineaștilor români în filme premiate la Cannes, Veneția, Sarajevo, Annecy sau Oberhausen. Lucrări de ficțiune, documentar, animație, hibride și experimentale reflectă evoluția admirabilă a cinematografiei românești care continuă să se remarce în circuitul internațional și să uimească publicul local. Invităm așadar spectatorii să exploreze valurile schimbătoare ale cinematografiei românești sub umbrela Avanpremierele Toamnei . Spre Nord , realizat de Mihai Mincan este inspirat din fapte reale. În 1996, Joel, un marinar credincios filipinez descoperă un pasager român urcat clandestin pe vasul pe care lucrează. Știind că tânărul Dumitru riscă să fie aruncat peste bord dacă va fi descoperit de căpitan și ofițeri, Joel intră într-un joc periculos de a-l salva, imp

Tunurile din Navarone - titlu de colecție, la Warner TV

Lungmetrajul „Tunurile din Navarone / The Guns of Navarone” (1961), regizat de J. Lee Thompson, va fi difuzat de Warner TV săptămâna aceasta. Producția britanică îi are în distribuție pe Gregory Peck, David Niven, Anthony Quinn, Irene Papas și Richard Harris și a fost premiată cu Oscar pentru efecte speciale. Pelicula a primit alte șase nominalizări la premiile Academiei Americane, inclusiv pentru regie și pentru cel mai bun film. „Tunurile din Navarone” a fost recompensat, între altele, cu două trofee Globul de Aur - pentru cel mai bun film-dramă și pentru cea mai bună coloană sonoră, semnată de Dimitri Tiomkin, care a fost nominalizat și la premiile Grammy.   Ecranizarea romanului omonim bestseller al lui Alistair MacLean, adaptată pentru marele ecran de Carl Foreman (cunoscut și pentru „Bridge on the River Kwai”), are în prim-plan o echipă alcătuită din soldați ai Aliaților care este trimisă în 1943 într-o misiune imposibilă: să ajungă pe o insulă grecească ocupată de naziști și să