De cele mai multe ori ne abandonăm dorințele. Când te dumirești pe ce lume ești, apar visele și ușor-ușor îți imaginezi cum va decurge viața ta. Anii trec și îți dai seama că unele lucruri se pot îndeplini, iar altele cu mult, mult efort.
Învățăm să luptăm pentru dorințele noastre și avem un imbold de a găsi soluții. Renunțăm să stăm mici și îndrăznim să facem un pas lateral. Alteori, părea mult mai simplu. Ca în adolescență. Nu existau atâtea temeri. Și știam să spun articulat, în limba română, ce îmi doresc.
În liceu, ne-am mutat într-un cartier în care copiii de vârsta mea înjurau des și erau agresivi. Eram mic de statură și pricăjit și astfel că deveneam cu ușurință ținta răutăților celorlalți colegi. Nu neapărat din clasa mea. Mă înțelegeam bine cu colegii mei, însă copiii mai mari mă luau în balon.
Când cineva se lua de mine știam să cer ajutor la prietenul surorii mele. Îl vedeam mare și puternic. Venea la școală și îi amenința pe cei care își arătau colții la mine. Sunt multe momente în care m-am simțit neputincios în fața lor.
Mi-am câștigat liniștea în clasa a XII-a. Pe atunci aveam câteva relații la activ cu care am scris pagini întregi de fericire.
Din relațiile pe care le-am avut pe atunci, păstrez legătura cu două iubiri. Restul nu au contat atât de mult, ori s-au terminat prea urât ca să ne mai dorim să ne mai avem pe “speed dial”. De plâns, am plâns la fiecare despărțire, deși sunt băiat șigreșiserăm amândoi. Vouă vi s-a întâmplat să iubiți și să vă doriți să vă visați persoana dragă, astfel să nu fiți despărțiți nici în somn? Mie da. Până când apăreau geloziile nejustificate. Pentru că da, unii oameni au o teamă atât de mare de a nu pierde persoana iubită încât ajung să se isterizeze dintr-un singur Bună! spus unei tipe. Nesiguranța a pus capăt ultimei mele relații. Și mai era ceva: lipsa afecțiunii pe care o tot clama. Nu ne mai vorbim. Cel puțin sunt mai liniștit. În șase luni de relație am avut un țiuit permanent în urechi :-) .
În fiecare relație, cu o singură excepție, mi-a fost teamă să pun punct. Mă obișnuisem cu oamenii și îmi era greu să îmi imaginez cum ar fi să mă trezesc singur. Acum sunt ceva mai senin. Încă îmi mai doresc să mă îndrăgostesc și în fiecare zi sunt cu un pas mai aproape ca să se întâmple acest lucru.
Astăzi sunt suma experiențelor din adolescență. Încă mai caut afecțiunea mamei șiîncă îmi mai doresc să mă joc și să fiu acceptat de ceilalți.
Material scris pentru Revista Ani de liceu, un proiect sustinut de KFC si World Vision Romania prin care elevii fara posibilitati financiari sunt sprijinit pentru a-si continua studiile.
Comentarii
Trimiteți un comentariu