Hi Daniel Blake! Romanians have a message for you

Daniel Blake, un tâmplar din nord-estul Angliei trecut bine de prima, dar și de a doua tinerețe, are un atac de cord. El se trezește în situația ingrată de a avea nevoie, la doar 59 de ani, de asistență socială din partea statului. În timp ce se chinuie să învingă sistemul birocratic pentru a obține acest ajutor, o întâlnește pe Katie, care ar vrea să scape de la azilul pentru nefamiliști, dar pentru asta trebuie să accepte un apartament la sute de kilometri distanță.

Am în minte un exemplu îngrozitor despre cum se comportă cei din comisiile de handicap cu beneficiarii lor în timpul evaluărilor, însă nu ar fi cinstit față de prietenul care mi-a povestit situația să o fac publică. Inumanul are alte valențe. Și despre asta este vorba în I, Daniel Blake (2016), cel mai recent film al regizorului Ken Loach și câștigătorul Palme d’Or, Cannes 2016. A intrat weekend-ul acesta pe ecranele din România și este distribuit de Independența Film. Asociația ActiveWatch a susținut campania de promovare a filmului în România, moderând o dezbatere pe tema birocrației din serviciile de asistență socială din România și barierelor în calea accesului la aceste servicii pentru unele grupuri dezavantajate. Invitați la dezbatere au fost Adela Șetet, de la Centrul de Formare Continuă și Evaluarea Competențelor în Asistență Socială și Ciprian Necula, activist de drepturilor omului și fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene.

În timpul dezbaterii, Adela Șetet a explicat cum tratamentul inuman la care sunt supuși unii solicitanți de servicii sociale este mai des întânit în paradigmele de asistență socială care pun accentul pe oferirea de beneficii sociale. Umanizarea serviciilor de asistență socială nu poate apărea decât dacă accentul va înceta să mai fie pus pe aspecte cantitative și se va concentra pe aspecte calitative, pe servicii oferite persoanelor care beneficiază de asistență socială.

Ciprian Necula a vorbit despre faptul că există multe persoane care mor în fiecare an în România din cauza birocrației din sistemul de asistență socială și a adus exemple de cazuri în care lipsa unor abordari integrate în relația cu persoanele aflate în situație de excluziune socială a dus la situații dramatice pentru acestea.

Mama lua ajutor social. Noi eram mici și mulți, iar tata nu era. Acum, când trecem pe lângă clădirea primăriei, mama nu o poate privi pentru că aude țipetele cucoanei Yolanda care se lua de asistații sociali că fac gălăgie cât stau la rând pentru depunerea de acte. O femeie rea, cu patru c@1!e și mai ales care tăia fără milă indemnizațiile oamenilor. Ironia e că eu acum lucrez în acea clădire.

I, Daniel Blake ne aduce în prim-plan frustrarea pe care cu toții am simțit-o la coadă la ghișeu, fie într-o entitate bancară sau în fața pupitrului casei de asigurări de sănătate, spune ActiveWatch. În spatele hârtiilor se află tot niște glasuri umane de la care se dorește empatie și sprijin, nu respingere și intensificare a anumite etichete sociale. Este vorba despre păstrarea demnității în anumite forme de umilire. Furia și disperarea din lupta cu birocrația este îndulcită de conturarea relației platonice dintre Daniel și Katie, mamă singură, prin simpatie, solidaritate și respect.

Filmul care i-a adus anul acesta cel de-al doilea Palme d’Or cineastului britanic Ken Loach a fost proiectat în premieră în România în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest care a avut loc între 14 și 23 octombrie 2016. 

Foto: ©Joss Barratt_Sixteen Films