Treceți la conținutul principal

KFC susține nevoile alimentare și de educație pentru copii din medii defavorizate, prin Meniul Zilei de Mâine, o inițiativă Sphera

 



KFC sprijină 77 de copii din familii defavorizate, asigurându-le resursele financiare pentru acoperirea nevoilor de alimentație și educație școlară, printr-un parteneriat cu SOS Satele Copiilor România. Demersul este parte a platformei “Meniul Zilei de Mâine”, o inițiativă pe termen lung a Sphera Franchise Group, holdingul care deține compania ce operează KFC în România, prin care va ajuta persoane vulnerabile cu nevoile de hrană și de educație. 

Meniul Zilei de Mâine înseamnă angajamentul nostru de a construi la bunăstarea comunităților, prin proiecte în două zone care fac parte din ADN-ul nostru - alimentație și educație. Credem că, astăzi, nimeni nu ar mai trebui să își pună întrebarea "Eu ce pun pe masă mâine?", iar părinții cu atât mai puțin. Și suntem convinși că educația este singura modalitate de a crea șanse egale pentru cei aflați în situații inegale. Asigurând nevoile alimentare și investind în educație, construim un viitor mai bun. Primul pas îl facem astăzi, ajutând copii din două localități din Teleorman, prin intermediul unuia dintre partenerii noștri tradiționali, SOS Satele Copiilor" – Claudia Porojan, Senior PR & CSR Manager, Sphera Franchise Group. 

Pentru cei 77 de copii din localitățile Mereni și Trivalea Moșteni, KFC direcționează o parte din vânzările Hot Bucket, unul dintre cele mai apreciate produse din meniu, iar sumele vor fi utilizate pentru asigurarea necesarului alimentar zilnic, dar și a accesului la resurse educaționale. 

De 30 de ani, misiunea SOS Satele Copiilor este aceea de a oferi o familie iubitoare pentru fiecare copil, iar KFC România este un partener drag, implicat de peste 8 ani în programele noastre. Suntem recunoscători pentru sprijinul oferit până acum și bucuroși de implicarea în cele două localități. Una dintre grijile cele mai mari ale familiilor vulnerabile este legată de posibilitatea de a-și trimite copiii la școală. Iar dacă o fac, vor avea cu ce să-i îmbrace sau cu ce să le pregătească pachețelul cu mâncare? Lipsa educației creează un scenariu sumbru atât pentru copii, cât și pentru părinții lor, iar cercul vicios al sărăciei nu poate fi întrerupt. Prin Meniul Zilei de Mâine, le oferim familiilor vulnerabile șansa de a privi cu încredere la ziua de mâine. Șansa de a crede într-o schimbare în bine” - Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România.

Lansarea platformei Meniul Zilei de Mâine este marcată printr-o expoziție care cuprinde fotografii realizate de fotograful Vlad Bâscă, precum și obiecte din viețile cotidiene ale beneficiarilor, oferind o perspectivă autentică asupra realității acestor comunități. 

“Când mi s-a povestit prima dată de proiect, am fost foarte încântat că voi avea ocazia să lucrez făcând fotografie observațională. Acum, că am cunoscut și petrecut timp cu aceste familii, cel mai tare m-ar bucura să le putem ajuta, împreună” - Vlad Bâscă, fotograf, autorul expoziției “Meniul Zilei de Mâine”.

Expoziția “Meniul Zilei de Mâine” va fi accesibilă publicului larg în perioada 16 - 18 iunie, la Galeria Galateca din București, în următoarele intervalele orare:
- Vineri, 16 iunie: 12:00 – 20:00;
- Sâmbătă, 17 iunie: 11:00 – 19:00;
- Duminică, 18 iunie: 11:00 – 19:00.

Fotografiile pot fi, de asemenea, vizualizate pe site-ul proiectului: www.meniulzileidemaine.ro.



Editor online: Mihai Știrbu, Jurnalism cu S. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Chery se lansează oficial în România, prin parteneriatul semnat cu Grupul AUTO ITALIA

  - AUTO ITALIA, parte a Grupului Samelet, a fost desemnat importator oficial al mărcii Chery în România. -  Lansarea modelelor Chery marchează extinderea brandului pe o piață strategică din Europa Centrală și de Est. -  Gama de modele va include SUV-urile din familia TIGGO. Chery, cel mai mare exportator de autoturisme din China pentru al 22-lea an consecutiv, intră oficial pe piața din România prin parteneriatul semnat cu Grupul AUTO ITALIA, companie parte din Grupul Samelet. Acordul va permite comercializarea locală a modelelor SUV din gama TIGGO începând cu a doua jumătate a anului 2025. Cu o prezență în peste 110 țări și regiuni și peste 15 milioane de utilizatori globali, dintre care 4,5 milioane în afara Chinei, Chery își continuă expansiunea internațională și va lansa modelele produse în serie din familia TIGGO pe mai multe piețe din Europa în cursul acestui an, transmițând un mesaj puternic la nivel global privind nivelul tehnologic al brandului Chery. Compania e...

Optzeci de ani de la Holocaustul romilor. Nu vă vom uita!

  Cu sprijinul Institutului European al Romilor pentru Artă și Cultură (ERIAC) , am participat, pe 02 august 2024,  la ceremonia de comemorare a crimelor împotriva a 4.300 de romi și Sinti de către trupele SS la Auschwitz-Birkenau. În istoria mai largă a Holocaustului romilor, 500.000 de Sinti și romi au fost exterminați sistematic în Europa ocupată de naziști. Poem de Mihai Știrbu [Micaela De Carrera]: Îmi astup urechile să nu vă aud strigătele, Dar ele sunt prea puternice. Ce inimă înghețată să ai! Să nu-ți pese. Să nu te dărâme, Să nu-ți fie milă. O, tu! Paharul pe care mi l-ai întins e plin de lacrimi... Viețile voastre s-au scurs, Iar noi rămânem cu sufletele sfărâmate. Ce să ne mai spunem? Cum să învățăm să trăim fără voi? Te știu de mică, Și acum îl văd pe tatăl tău cât de bucuros a fost când ai venit pe lume. De-ar fi știut ce va urma... Fraților, Surorilor Miroase a sfârșit aici, Și nu-mi e bine. Cui îi e bine? O floare în amint...

Chery dă startul: Primele mașini au fost trimise spre România

  Pe 4 iunie 2025, Chery Automobile a organizat primul transport oficial de vehicule către România din Wuhu, China, marcând un nou moment important în extinderea globală a companiei. Această livrare semnalează nu doar intrarea oficială a Chery pe piața europeană, ci și poziționarea României drept una dintre primele piețe strategice ale brandului în regiune. Transportul include modelele TIGGO 7 și TIGGO 8 , disponibile atât în versiuni cu motor termic (ICE), cât și hibride plug-in (PHEV). Aceste modele îmbină tehnologia avansată Chery cu principii de mobilitate inteligentă și ecologică, oferind astfel consumatorilor europeni o experiență de condus eficientă, fiabilă și modernă. Transportul include modelele TIGGO 7 și TIGGO 8 , disponibile atât în versiuni cu motor termic (ICE), cât și hibride plug-in (PHEV). Aceste modele îmbină tehnologia avansată Chery cu principii de mobilitate inteligentă și ecologică, oferind astfel consumatorilor europeni o experiență de condus eficientă, ...