Treceți la conținutul principal

OEDIP, premiera începutului de an la Bulandra

 


Teatrul Bulandra prezintă sâmbătă, 20 ianuarie 2024, de la ora 19:00, la Sala Toma Caragiu, premiera spectacolului Oedip de Robert Icke, după Sofocle, traducere Irina Velcescu, în regia lui Andrei Șerban, regizor asociat Dana Dima și scenografia Carmencita Brojboiu. Un spectacol despre esența umanității, un thriller psihologic captivant și profund emoționant, în care cea mai mare enigmă de dezlegat rămâne cea veche de milenii: cine suntem cu adevărat?

Spectacolul, avându-l în rol titular pe Vlad Zamfirescu, se derulează într-un ritm amețitor, cu viteza unui accident care stă să se întâmple, cu intrigi, strategii și răsturnări de situație, suspans de la un capăt la altul – o dramă tulburătoare în care familia, politica și destinul se împletesc până la contopire, iar miturile antice se transformă în breaking news,

Britanicul Robert Icke este unul dintre cei mai importanți regizori și dramaturgi contemporani, deținător al premiului Olivier pentru „Cel mai bun regizor“, fiind cel mai tânăr câștigător din istoria premiilor, pentru această categorie. Icke este recunoscut, în special, pentru maniera neconvențională în care redescoperă textele clasice pentru publicul de azi. La fel se întâmplă și în Oedip, piesă în care tragedia lui Sofocle este curajos reinterpretată într-o versiune proaspătă și modernă, care păstrează temele esențiale: cunoașterea de sine, adevăr, vină, destin, liber arbitru și aroganța de a crede că știm tot și de a promite ceea ce nu știm.

„Toată lumea face greșeli din când în când. Toată lumea se abate de la plan. Dar ce facem când greșelile noastre au mai fost făcute? Dacă greșelile noastre sunt chiar planul? Ce se întâmplă dacă acele greșeli nu mai pot fi îndreptate? Care este soarta noastră? Suntem doar actorii dintr-un scenariu care a fost deja scris? De către părinții noștri? De către zei? De către propriile noastre trupuri? Cum putem vedea în noi înșine suficient pentru a ne opri înainte să fie prea târziu? Cum ne putem cunoaște vreodată destul?“ - Robert ICKE.

Toate temele explorate cu îndrăzneală și originalitate de Icke se regăsesc în premiera Bulandra, într-o viziune de secol XXI, în care oamenii se cred noii zei. Regizorul de teatru și operă, profesorul și creatorul de teatru Andrei Șerban, personalitate marcantă a scenelor internaționale, care a montat în zeci de țări, revine astfel la Teatrul Bulandra cu acest spectacol-eveniment, în care chestionează, cu emoție, curiozitate și inventivitate relația omului cu propriul său destin. În spectacolul regizat de Andrei Șerban, după adaptarea lui Icke, Oedip este un politician cu ambiții de putere, care așteaptă rezultatele alegerilor, decisive pentru cariera și familia lui. Dar și pentru țară, de votul crucial atârnând soarta unei întregi națiuni. Însă, prin tensiunea iscată de drame de familie, scandaluri mediatice și măști care cad, presiunea crește și emoțiile se amplifică.

Din distribuția spectacolului fac parte atât artiști consacrați, cât și tineri actori, foarte talentați, aflați la debutul lor pe scena Teatrului Bulandra: Vlad Zamfirescu (Oedip), Cerasela Iosifescu (Iocasta), Andi Vasluianu (Creon), Manuela Ciucur (Merope), Ana Ioana Macaria (Tiresias), Adrian Ciobanu (Corin), Lucian Ifrim (Șoferul), Andrada Corlat / Ilinca Neacșu / Teodora Crișan (Antigona / Lycas), Matei Constantin / Tiberius Zavelea (Eteocle), Radu Ștefan Bănică / Eduard Chimac (Polinike).

Echipa spectacolului este completată de video proiecție Radu Daniel, lighting design Cristi Niculescu, lumini Florin Manu, sound design Andrei Amariei, Vlad Stan, asistent regie Matei Constantin, sufleor Mădălina Ignat, regie tehnică Alina Manu și Mihaela Oance.

„Adaptarea lui Robert Icke, deși transpusă în lumea politică a zilei de azi, nu trădează capodopera lui Sofocle. Personajele sunt contemporane, devin accesibile și în același timp esența universală a piesei vibrează în noi. Acest Oedip, diferit de alte adaptări de piese antice, care riscă să derapeze de la piesa inițială, încât nu o mai recunoști, la început te ia prin surprindere, te face să te pierzi în situații neașteptate, ca la final să te regăsești în dilema identității, pe care fiecare o retrăim în teatru ca pentru prima oară. Deși ne aflăm într-o cu totul altă eră decât a grecilor antici, vreau să cred că durerea cu care Iocasta și Oedip își confruntă adevărul e aceeași azi, ca atunci. Și sper ca lumina pe care Oedip o vede doar când orbește ne va atinge și pe noi. Catharsis înseamnă să ieșim din teatru altfel decât am intrat: mai deschiși spre bunătate.“ - Andrei ȘERBAN.

OEDIP 

de Robert Icke, după Sofocle

traducere Irina Velcescu

Vlad Zamfirescu (Oedip), Cerasela Iosifescu (Iocasta), Andi Vasluianu (Creon),

Manuela Ciucur (Merope), Ana Ioana Macaria (Tiresias), Adrian Ciobanu (Corin),

Lucian Ifrim (Șoferul), Andrada Corlat / Ilinca Neacșu / Teodora Crișan (Antigona / Lycas),

Matei Constantin / Tiberius Zavelea (Eteocle), Radu Ștefan Bănică / Eduard Chimac (Polinike)

Regie Andrei Șerban

Regizor asociat Daniela Dima

Scenografie Carmencita Brojboiu

Video proiecție Radu Daniel

Lighting design Cristi Niculescu

Lumini Florin Manu

Sound design Andrei Amariei, Vlad Stan

Asistent regie Matei Constantin

Sufleor Mădălina Ignat

Regie tehnică Alina Manu și Mihaela Oance

foto din repetiții Andrei Gîndac (Two Bugs)


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Chery se lansează oficial în România, prin parteneriatul semnat cu Grupul AUTO ITALIA

  - AUTO ITALIA, parte a Grupului Samelet, a fost desemnat importator oficial al mărcii Chery în România. -  Lansarea modelelor Chery marchează extinderea brandului pe o piață strategică din Europa Centrală și de Est. -  Gama de modele va include SUV-urile din familia TIGGO. Chery, cel mai mare exportator de autoturisme din China pentru al 22-lea an consecutiv, intră oficial pe piața din România prin parteneriatul semnat cu Grupul AUTO ITALIA, companie parte din Grupul Samelet. Acordul va permite comercializarea locală a modelelor SUV din gama TIGGO începând cu a doua jumătate a anului 2025. Cu o prezență în peste 110 țări și regiuni și peste 15 milioane de utilizatori globali, dintre care 4,5 milioane în afara Chinei, Chery își continuă expansiunea internațională și va lansa modelele produse în serie din familia TIGGO pe mai multe piețe din Europa în cursul acestui an, transmițând un mesaj puternic la nivel global privind nivelul tehnologic al brandului Chery. Compania e...

Optzeci de ani de la Holocaustul romilor. Nu vă vom uita!

  Cu sprijinul Institutului European al Romilor pentru Artă și Cultură (ERIAC) , am participat, pe 02 august 2024,  la ceremonia de comemorare a crimelor împotriva a 4.300 de romi și Sinti de către trupele SS la Auschwitz-Birkenau. În istoria mai largă a Holocaustului romilor, 500.000 de Sinti și romi au fost exterminați sistematic în Europa ocupată de naziști. Poem de Mihai Știrbu [Micaela De Carrera]: Îmi astup urechile să nu vă aud strigătele, Dar ele sunt prea puternice. Ce inimă înghețată să ai! Să nu-ți pese. Să nu te dărâme, Să nu-ți fie milă. O, tu! Paharul pe care mi l-ai întins e plin de lacrimi... Viețile voastre s-au scurs, Iar noi rămânem cu sufletele sfărâmate. Ce să ne mai spunem? Cum să învățăm să trăim fără voi? Te știu de mică, Și acum îl văd pe tatăl tău cât de bucuros a fost când ai venit pe lume. De-ar fi știut ce va urma... Fraților, Surorilor Miroase a sfârșit aici, Și nu-mi e bine. Cui îi e bine? O floare în amint...

Chery dă startul: Primele mașini au fost trimise spre România

  Pe 4 iunie 2025, Chery Automobile a organizat primul transport oficial de vehicule către România din Wuhu, China, marcând un nou moment important în extinderea globală a companiei. Această livrare semnalează nu doar intrarea oficială a Chery pe piața europeană, ci și poziționarea României drept una dintre primele piețe strategice ale brandului în regiune. Transportul include modelele TIGGO 7 și TIGGO 8 , disponibile atât în versiuni cu motor termic (ICE), cât și hibride plug-in (PHEV). Aceste modele îmbină tehnologia avansată Chery cu principii de mobilitate inteligentă și ecologică, oferind astfel consumatorilor europeni o experiență de condus eficientă, fiabilă și modernă. Transportul include modelele TIGGO 7 și TIGGO 8 , disponibile atât în versiuni cu motor termic (ICE), cât și hibride plug-in (PHEV). Aceste modele îmbină tehnologia avansată Chery cu principii de mobilitate inteligentă și ecologică, oferind astfel consumatorilor europeni o experiență de condus eficientă, ...