Lecția despre omenie
![]() |
foto via: https://i.ytimg.com/vi/r734g2k-7Jk/maxresdefault.jpg |
Imaginea din finalul filmului m-a marcat poate într-un mod special, prin trimiterile livrești pe care, prin formația de filolog, le-am putut face. Regina moare, Abdul se reîntoarce în țara lui, în India, iar în fața grandiosului Taj Mahal se ridică falnic statuia reginei Victoria. Abdul o vizitează în fiecare zi, îi urează “Good morning, my Queen!” și îi sărută vârful piciorului (ritual pe care l-a făcut și la curtea regală, cât timp a locuit la Buckingham Palace).
Dincolo de romantism și de clișeele vizuale și cinematografice siropoase, scena finală mi-a amintit, prin analogie, de Discursul lui Miron Costin cu ocazia Crăciunului 1676 în care se vorbește despre omul de omenie. Pentru Miron Costin, statuia lui Memnon a dat dovadă de omenie. Memnon, fiul zeiței Aurora, este omorât de Ahile la Troia. Mama acestuia, îndurerată, îl roagă pe Zeus să-i veșnicească fiul. Zeus îl transformă pe Memnon în statuie. Legenda spune că în fiecare dimineață, mama lui Memnon, zeița Aurora, mergea să-și vadă fiul. Acesta, la primele raze de soare ale dimineții, scotea un sunet ca de om viu. Astfel, Memnon îi răspunde mamei lui. Miron Costin interpretează sensul acestei legende, alegoric, afirmând că ,,dacă până și piatra vorbește, dând dovadă de omenie, cu atât mai mult noi, oamenii, suntem datori cu oamenia în viață!”.
Pentru mine, ”Victoria and Abdul” rămâne un film tulburător, indiscutabil unul dintre preferatele mele. Un film pe care l-am așteptat cu nerăbdare din vară... și care m-a zguduit interior cum nu mă așteptam. Un film care respectă paradoxul lui Nabokov (parafrazez și mut discuția înspre arta cinematografică): ,,Nu poți vedea un film, îl poți doar revedea”. Abia aștept să revăd filmul! Mergeți la "Victoria and Abdul”, dragi prieteni, chiar merită!
Text de: Silviu Mihăilă
"Victoria and Abdul" este distribuit în cinematografe de RO IMAGE 2000.
Comentarii
Trimiteți un comentariu