Fericirea nu o găsești la mega

Dreptul de a fi mohorât, trist și cu cearcăne la ochi parcă îți este luat în zilele noastre.

Avem toate motivele să fim fericiți: fotografii din excursiile noastre făcute  în locuri îndepărtate – la mii și peste zece mii de kilometri –, avem concept store-urile de la Mega în care găsim rafturi întregi cu produse bio, maratoane în care alergăm pentru cauze umanitare, ne donăm ziua de naștere să facem bine, cupoane la tigăi care ne simplifică viața (dacă nu ne-ar fi mai simplu să comandăm papa acasă), aparate de fitness la Word Class și sauna, masajul de 15 până la 20 de minute la birou, Uber când are tarif normal și Taxify când cerere-i prea mare, avem Facebook în loc de jurnal, apeluri nelimitate pentru a ne suna între noi (îți amintești când vorbitul la telefon era un lux? Ne era suficient să dăm un Beep ca să ne știm încă îndrăgostiți), și apelul video pentru a ne vedea cu frații plecați în afara țării.

Acum avem guma 5ive care ne stimulează simțurile, avem cafeaua la Origo și băutura în Control. Am înlocuit șaorma de la Dristor cu masa la restaurantele din Floreasca, citim cărți de dezvoltare personală, dar tot ne ținem ghiozdanul în cârcă în metroul spre Pipera. Ne ducem la terapie o dată pe săptămână pentru că suntem destul de maturi să recunoaștem că avem o problemă, două (poate chiar trei) sau că încă suntem niște copii care caută ghidare.

Nu avem timp de date-uri și sărim direct în pat – no string attached -, însă suntem triști după ce s-a consumat partida și nu ne mai ia în brațe (semnul de viață de a doua zi? Nici pomeneală). Avem apartamente în centre rezidențiale păzite, dar finisate prost și drumuri până la ele de toată jena. Copiii noștri sunt prinți și prințese, au tablete și telefoane cu care devin faimoși pe YouTube, au Disney la discreție și grădinițe cu meniu raw-vegan.

Avem de toate. Și atunci mă întreb oare dacă fericirea e ceva ce banii nu pot cumpăra?

Titlul: de Răzvan. Poză: de Edi