Duminică e ziua aia a săptămânii în care, dacă ești creștin
practicant, nu ai prea multă libertate de mișcare. Însă nimeni nu-ți interzice
să mergi la un film. Dacă apuci să citești și recenziile de pe pagina de
facebook a distribuitorului Independența Film, atunci ții cu tot dinadinsul să
vezi Capernaum - haos și speranță. Ești avertizat de prieteni că vei plânge,
dar îți spui că tu ești tare și în nici un caz nu ți se va întâmpla și ție
asta. În mintea ta rămâne o curiozitate care merită hrănită: oare ce este atât
de special la un băiețel aflat la primul lui rol? Oh, boy! Sunt atât de multe
de spus despre el! Protagonistul debutant Zain Al Rafeea, un refugiat sirian,
joacă rolul unui băiat libanez (Zain) care fuge de părinții săi neglijenți,
ajungând să-și poarte singur de grijă, până când găsește adăpost în șubreda
casă a lui Rahil (Yordanos Shiferaw), o refugiată etiopiană, și a bebelușului
ei, Yonas (Boluwatife Treasure Bankole).
Lungmetrajul regizat de Nadine Labaki este povestea
universală a copilului crescut cu neajunsuri, strigătul tuturor celor care au
fost hrăniți cu apă și zahăr, în lipsa alimentelor de bază, al celor care au
pășit în viață fără îmbrățișări și vorbe bune, al celor micuți care au luat
rolul adulților și țin o casă, al fetelor care sunt împinse să se mărite mult
prea devreme, al relației frate-soră, al protecției. Un strigăt de ajutor în
fața nedreptăților vieții incipiente. Al copiilor fără copilărie. Al
maturizării forțate.
Absolventă a Universității Saint-Joseph din Beirut, Labaki
debutează la Cannes în 2007 cu premiera tragicomediei romantice Caramel (în
care interpretează rolul lui Layale), urmată de premiatul Where Do We Go Now?
(2011, unde Labaki este Amale), care rămâne până în prezent filmul cu cele mai
mari încasări din Liban.
„Dacă urmărești un film ale cărui personaje nu au trăit cu
adevărat acele experiențe, nu are același impact asupra ta. Impactul este mult
mai mare când știi că ai în față persoane reale care chiar se confruntă cu
acele provocări”, a declarat Nadine Labaki.
Realizarea acestui film i-a schimbat viața, a schimbat-o ca
persoană, i-a schimbat perspectiva asupra lucrurilor, lăsându-i o senzație de
vinovăție care nu o părăsește niciodată. "Nu poți fi cu adevărat la fel
după o astfel de experiență. Este ca și cum nu mai ești îndreptățit să fii
fericit, ca și cum nu mai ai dreptul la o viață normală odată ce ai trăit o
astfel de experiență. Te schimbă pentru totdeauna.” – marturisea Nadine Labaki.
Filmul, care a luat Marele Premiu al Juriului la Festivalul
de Film de la Cannes din mai 2018 (unde s-a bucurat de 15 minute de ovații în
picioare), s-a aflat și în cursa pentru Oscarurile din acest an la categoria
cel mai bun film străin. Deși Roma a
luat statueta, pentru mine Capernaum este adevăratul câștigător.
Și uite cum stau în parcarea cinematografului și apuc doar
să-i mulțumesc persoanei de lângă mine că m-a însoțit la vizionarea filmului
Capernaum înainte să încep să plâng. Plâng și fumez, întrebându-mă, asemenea
lui Zain, dacă mă vede cineva.
Urmărește Jurnalism Cu S pe Facebook
Urmărește Jurnalism Cu S pe Facebook
Comentarii
Trimiteți un comentariu