Treceți la conținutul principal

Sculptură monumentală austriacă la București – „Die Doppelgängerin” de VALIE EXPORT

 


O operă de artă contemporană austriacă devine monument la București. Instalată pe spațiul privat al MARe/Muzeul de Artă Recentă, dar înspre spațiul public, sculptura „Die Doppelgängerin” (Geamăna/Sosia) a artistei austriece VALIE EXPORT va fi prezentată publicului vineri, 27 mai, la ora 11.00. Ceremonia de dezvelire a noului monument se va desfășura în prezența ES Adelheid Folie, Ambasadoarea Austriei în România, și a lui Thomas Kloiber, Directorul Forumului Cultural Austriac la București, în cadrul parteneriatului foarte strâns dintre cele două instituții diplomatice și MARe/Muzeul de Artă Recentă.

Creată în 2010, sculptura „Die Doppelgängerin” este o lucrare de mari dimensiuni (460 x 200 x 200 cm și cântărind 1.200 kg), realizată în doar cinci exemplare (din materiale diferite), răspândite în întreaga lume. Exemplarul care intră, astfel, în colecția permanentă a MARe este cel de-al doilea din serie, fiind singurul turnat în bronz. Înainte de a ajunge la București, sculptura a fost expusă la Berlin, la PalaisPopulaire (2020 – 2021). De asemenea, Palatul Belvedere din Viena găzduiește, în mod permanent, o altă variantă executată din oțel inoxidabil.

"În calitate de Ambasadoare a Austriei, este o foarte mare bucurie să văd opere ale artistelor și artiștilor austrieci amplasate în spații deschise, accesibile publicului. În cazul de față, este însă mult mai mult decât atât: avem de-a face cu o creație extraordinară. Sculptura „Die Doppelgängerin” de VALIE EXPORT impresionează atât prin dimensiuni, cât și prin expresivitatea sa. Grație amplasării sale chiar în fața MARe, aceasta va constitui prima impresie, prima imagine pe care vizitatorii o vor dobândi despre Muzeul de Artă Recentă. Această operă de artă a uneia dintre cele mai importante artiste austriece contemporane va fi, de aici înainte, un reper al orașului București”, a precizat ES Adelheid Folie, Ambasadoarea Austriei în România.

„Pe de o parte, lucrarea lui VALIE EXPORT conferă o dimensiune actuală patrimoniului construit, realizat de arhitecți austrieci în centrul istoric al Bucureștiului. Pe de altă parte, sculptura aduce în spațiul public unul dintre cele mai puternice discursuri artistice ale momentului, legate de drepturile și emanciparea femeilor. Dorim să adresăm toate mulțumirile și felicitările noastre domnului Erwin Kessler și Muzeului de Artă Recentă pentru toate eforturile lor de a aduce definitiv în România această operă ce se ridică împotriva intoleranței și discriminărilor”, spune directorul Forumului Cultural Austriac, Thomas Kloiber.

„Die Doppelgängerin este o denumire intraductibilă, dar ca semnificație trimite la ideea de alter ego, de geamăn străin (cel care seamănă izbitor cu altcineva, fără a avea vreo relație de sânge). Mai poate denumi și spiritul geamăn (spirit în sensul de fantomă, de ființă de pe lumea cealaltă). VALIE EXPORT a reprodus acest concept printr-o lucrare monumentală, reprezentând două foarfece deschise, care se întrepătrund, orientate cu vârfurile în jos, înfipte în sol. Impresia este una ambivalentă: pe de o parte uimește prin suplețe, prin eleganță și grație, pe de altă parte induce o stare de angoasă, cel două foarfece deschisă și vârfurile ascuțite accentuând ideea de agresiune, de pericol, de străpungere. Asociată deseori cu preocupările domestice ale femeilor (cusutul, croitul), dar și cu actul chirurgical, cu tunderea părului, ori cu producerea unui film (de unde și celebrul apel CUT!, din cinematografie), foarfeca este „mânuită” de VALIE EXPORT într-un mod demonstrativ și manifest. Evenimentul din data de 27 mai 2022 este si o ocazie pentru MARe/Muzeul de Artă Recentă de a mulțumi Ambasadei Austriei și Forumului Cultural Austriac pentru susținerea lor și pentru parteneriatul extrem de intens din ultimii ani”, a precizat și Erwin Kessler, directorul general al MARe.

Născută la Linz, pe 17 mai 1940, VALIE EXPORT este una dintre principalele figuri ale avangardei și ale artei feministe austriece și europene. Autoare a unor lucrări – sculptură, fotografie, film, video, performance și instalație – care au schimbat modurile de creație și de percepție publică a artei angajate și cu miză socială, VALIE EXPORT este una dintre artistele și artiștii austrieci cei mai expuși si cei mai discutați în întreaga lume.

Lucrarea „Die Doppelgängerin” a fost achiziționată după succesul expoziției „VALIE EXPORT. Import”, din perioada 18 decembrie 2020 - 14 martie 2021, organizată de MARe cu sprijinul Forumului Cultural Austriac.

Credit foto – (c) MARe


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Optzeci de ani de la Holocaustul romilor. Nu vă vom uita!

  Cu sprijinul Institutului European al Romilor pentru Artă și Cultură (ERIAC) , am participat, pe 02 august 2024,  la ceremonia de comemorare a crimelor împotriva a 4.300 de romi și Sinti de către trupele SS la Auschwitz-Birkenau. În istoria mai largă a Holocaustului romilor, 500.000 de Sinti și romi au fost exterminați sistematic în Europa ocupată de naziști. Poem de Mihai Știrbu [Micaela De Carrera]: Îmi astup urechile să nu vă aud strigătele, Dar ele sunt prea puternice. Ce inimă înghețată să ai! Să nu-ți pese. Să nu te dărâme, Să nu-ți fie milă. O, tu! Paharul pe care mi l-ai întins e plin de lacrimi... Viețile voastre s-au scurs, Iar noi rămânem cu sufletele sfărâmate. Ce să ne mai spunem? Cum să învățăm să trăim fără voi? Te știu de mică, Și acum îl văd pe tatăl tău cât de bucuros a fost când ai venit pe lume. De-ar fi știut ce va urma... Fraților, Surorilor Miroase a sfârșit aici, Și nu-mi e bine. Cui îi e bine? O floare în amint...

NASTY, documentar coprodus de HBO, va fi pe Max în România pe 24 mai

  Ilie Năstase, „băiatul rău” al tenisului, este personajul principal din „NASTY”, un nou documentar care prezintă viața și cariera sa. Coprodus pentru Max de HBO Documentaries Europe și Libra Films, documentarul va fi lansat în 23 de țări în săptămâna lansării platformei de streaming Max în Europa, la scurt timp după proiecția pe care o va avea la Cannes. „NASTY” este produs de Cosmin Hodor, Tudor Giurgiu (Libra Films) și de Hanka Kastelicová & Tereza Bóna Keilová, de la Warner Bros. Discovery. “ NASTY a fost o călătorie incredibilă pentru mine, o călătorie minunată pe calea amintirilor. Până acum, reacția publicului a fost extraordinară. Mă bucur foarte mult că documentarul va fi difuzat pe Max în Europa și că mai mulți oameni au șansa de a-l viziona. Nu este doar un film despre tenis, ci și un film despre o altă epocă a sportului, despre prietenie, despre munca grea și despre ce înseamnă să rămâi credincios ție însuți. Este ceea ce am făcut întotdeauna. Am făcut-o în felul...

Întâlnirile JTI aniversează 25 de ani cu B. DANCE, pentru prima dată în România

  Compania B. DANCE vine în premieră în România, la cea de-a XXV-a ediție a Întâlnirilor JTI , cu spectacolul „Alice”, pe 20 și 21 iunie, ora 19:30, la Teatrul Național București și pe 24 și 25 iunie, la Centrul cultural Ion Besoiu, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). „Alice” a apărut ca urmare a colaborării B. DANCE, din Taipei, condusă de coregraful Po-Cheng Tsai, cu compania Tanz Luzerner Theater, coordonată de Kathleen McNurney. Spectacolul reimaginează opera literară clasică plasând-o într-o lume fantastică, la confluența cu măiestria Zen. Potrivit paginii oficiale a B. DANCE, spectacolul atrage cu o coregrafie uluitoare, costume haute couture și o scenografie elegantă, într-o "țară a minunilor" cu o atmosferă stranie și profund psihologică. Un labirint de oglinzi, proiecții artistice și desene cu cerneală în alb-negru unesc poezia și basmul, precum și cultura occidentală și cea orientală. „Dansul lui Po-Cheng Tsai este foarte dinamic. Com...