Școala le oferă copiilor ucraineni sentimentul că au o viață normală

 

În România, deschiderea noului an școlar a avut loc pe 5 septembrie 2022. Printre copiii români, s-au înscris la școală și cei ucraineni. Unii dintre ei sunt doar audienți, adică nu învață efectiv, însă au și posibilitatea de a participa ca elevi plini la clasă. 

Un exemplu este Bohdan, fiul Anastasiei. Până la începerea războiului, Bohdan a locuit cu părinții săi în Odessa, Ucraina, iar după aceea s-au mutat la București. Are 7 ani și dimineața merge la Liceul Greco-Catolic „Timotei Cipariu”, în clasa I, cu predare în limba română. După-amiaza, el urmează cursurile școlii Ostrovok (cu predare în limba ucraineană) în clasa a II-a, cu sediul  în școala „Ienăchiță Văcărescu”. Anastasia este cea care a decis ca Bohdan să meargă la o școală românească: „Acest lucru îl va ajuta să învețe limba și să se adapteze mai ușor”. Decizia a fost influențată și de prezența altor copii ucraineni în clasa I aici. 

Bohdan a mers la școală chiar de la deschiderea școlii ucrainene Ostrovok, pe 21 martie: „Pot spune că această școală este principalul motiv pentru care ne aflăm aici și ne dă sentimentul că avem o viață normală”, spune mama lui. 

Anastasia și fiul ei au de toate și poate chiar mai mult. Dar totuși le lipsește ceva, după cum povestește Bohdan: "Cea mai bună școală este școala mea din Ucraina. Acolo, ne dădeau niște pâinici tradiționale. Mi-e dor de casă". 

Din martie, au schimbat sediile școlilor în mai multe zone din București. Mai întâi, Școala Ostrovok a fost deschisă în clădirea Colegiului Național „Mihai Viteazul”, în sectorul 2 al Capitalei. Iar apoi, în iunie, s-au mutat la Tabăra de vară Ostrovok, organizată în cadrul Școlii „Ienăchiță Văcărescu”. Anastasia spune că fiul ei are nevoie să învețe programa școlară ucraineană și este bine pentru el să rămână în contact cu ceilalți ucraineni de acolo. 

Un spațiu sigur pentru copii 

Voluntarii și profesorii încearcă să-i facă pe cei mici să se simtă ca acasă: „Profesorii și voluntarii se joacă mult cu noi! Ne mai jucăm și între noi. Primim și mâncare la școală, iar eu mi-am făcut câțiva prieteni români”, a spus Bohdan. Fundațiile le oferă și rechizite școlare. „A fost un gest frumos și de mare ajutor deoarece copiii au nevoie de multe lucruri la școală”, adaugă mama băiatului.

Anastasia speră să se întoarcă în curând acasă în Ucraina: „Va fi o zi în care ne vom lua toate gențile, toate bagajele și ne vom întoarce acasă. Asta se va întâmpla!”.

Bohdan se conversează deja cu elevii români în limba română: „La școală, încerc să învăț cât mai multe cuvinte. Știu să număr în română: unu, doi, trei patru cinci, șase, șapte, șapte, opt, nouă, zece, cum se spune Bună dimineața!, Bună seara!, Mulțumesc, Cu plăcere!, pisică, tractor”. La școală îl așteaptă mereu cel mai bun prieten, Timur, care este tot din Ucraina. La locul de joacă, Bohdan are un prieten român, dar pe care nu l-a mai văzut de ceva vreme.

Despre copiii români, Anastasia menționează că sunt foarte inteligenți și că știu foarte bine limba engleză. A fost plăcut surprinsă să vadă că mulți copii vorbesc cursiv cu părinții lor în engleză.

Inima și sufletul Juliei au rămas în Ucraina

Într-o singură zi, viața ucrainenilor s-a schimbat dramatic din cauza războiului. Este greu de spus și de recomandat cea mai bună soluție pentru educarea copiilor care au fugit din cauza războiului și care se află acum într-o țară complet nouă, chinuindu-se cu un alfabet total diferit. Sau nici măcar nu încearcă să se integreze...

De asemenea, Julia și fiica ei sunt din Odessa. Polina are 9 ani. Le-a fost greu să se decidă să vină aici, la București, dar acum Polina merge la Școala Văcărescu în clasa a IV-a.

În ceea ce o privește pe Julia, ea nici măcar nu înțelege cum vor trăi copiii ei aici, neștiind limba, neînțelegând specificul vieții într-o altă țară, dar fac tot posibilul să se înțeleagă între ei, se joacă împreună și încearcă să se sprijine reciproc. „Când copiii români aud că fiica mea este din Ucraina, atitudinea lor este destul de sensibilă față de ea și devin prieteni apropiați”, a spus Julia.

Fiica ei este interesată să meargă la școală, iar când vine acasă, nu se poate opri să vorbească despre lucrurile care i s-au întâmplat în timpul zilei: „Tot ceea ce mi-a povestit a fost interesant, uimitor, a fost minunat. Oamenii și voluntarii sunt foarte buni și îi sprijină pe copii", a adăugat Julia.

Cu siguranță, inima și sufletul Juliei au rămas în țara ei și speră că se vor întoarce în Ucraina. De aceea, fata ei, Polina, continuă să învețe la Centrul ucrainean.

Polina își dorește ca acest an școlar să fie plin de lecții interesante, idei creative, excursii uimitoare și surprize. Școala perfectă pentru ea este o școală în care se simte bine, unde are mulți prieteni care sunt drăguți cu ea, unde poate dobândi cunoaștere, o educație bună și unde își poate îmbunătăți talentele. Are o mulțime de hobby-uri: „Sunt un fan al dansului de societate. De asemenea, mă pricep la patinaj pe gheață, la călărie, la desen și la gimnastică”, spune Polina.

Julia crede că fiicei sale îi este dor de Ucraina, de camera ei, de tatăl ei, de bunicii ei, de animale, dar deocamdată este mai bine pentru ele să fie aici, alături de oameni care le pot ajuta.

Editor online: Mihai Știrbu