Treceți la conținutul principal

Musicalul Shrek revine la Opera Națională București, pe 19 și 20 decembrie, cu Dan Helciug în rolul capcăunului simpatic

 


Musicalul „Shrek”, una dintre cele mai faimoase și emoționante povești din toate timpurile, câștigătoare a premiului Oscar pentru cel mai bun film animat, se reîntoarce pe scena Operei Naționale București, în data de 19 și 20 decembrie 2024, de la ora 11:00.

Din distribuție fac parte artiști precum Dan Helciug, care va intepreta rolul căpcăunului morocănos, dar simpatic, alături de Oana Laura Gabriela și Bianca Purcărea în rolul Fionei, Adrian Nour (Măgărușul), Julie Mayaya (Dragonița), Andrei Petre și Ernest Fazekaș (Lord Farquuad). Spectacolul este produs de Opera Națională București și Musicals.ro, aceeași echipă din spatele altor producții de mare succes, precum „Fantoma de la Operă”, „Mamma Mia” și „My Fair Lady”.

Plasat într-o lume mitică din vremuri demult apuse, musicalul Shrek spune povestea unui căpcăun uriaș și verde, care, după ce a fost batjocorit și temut întreaga lui viață de orice și oricine i-a trecut prin cale, se retrage într-o mlaștină ca să își trăiască viața găsind bucurie în izolare. Destinul lui se schimbă pe măsură ce factori externi îl determină să iasă din zona de confort, să evolueze și, în final, să înceapă să înțeleagă mai bine valoarea prieteniei și a iubirii.

„Musicalul Shrek va avea parte de scenografii dinamice, costume elaborate, coregrafii cu personalitate, efecte de scenă, lumini și video care vor da spectacolului un aer actual, dar și o estetică relevantă lumii digitale a secolului nostru. Shrek este un spectacol destinat întregii familii, care vă va amuza, vă va surprinde, dar în același timp care invită la introspecție și explorarea propriilor emoții. Este un spectacol despre prietenie și despre diferența dintre aparență și esență, o metaforă a transformărilor prin care trece umanitatea, practic o nouă reafirmare a poveștilor copilăriei noastre”, declară organizatorii.

Shrek va avea o durată de trei ore, cu pauză, având la bază filmul animat cu același nume produs de DreamWorks Animation și cartea lui William Steig. Musicalul Shrek a fost produs inițial pe Broadway de DreamWorks Theatricals și Neal Stree Productions. Vârsta minimă recomandată este de opt ani.

Biletele la spectacol sunt puse în vânzare pe site-ul Operei Naționale București:

https://operanb.ro/spectacol/shrek-musical  și pornesc de la 125 lei.

Regia: Răzvan Ioan Dincă

Muzică: Jeanine Tesori

Libret: David Lindsay-Abaire

Dirijor: Daniel Jinga

Scenograf decor și costume: Gary McCann

Coregraf: Violeta Dincă

Regizor secund: Raluca Popa

Coregraf secund: Florin Tănase

Traducerea și adaptarea: Ernest Fazekas

Lighting designer: Daniel Klinger

Video designer: Vali Chincișan.


Editor on-line: Mihai Știrbu, Jurnalism cu S.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Chery se lansează oficial în România, prin parteneriatul semnat cu Grupul AUTO ITALIA

  - AUTO ITALIA, parte a Grupului Samelet, a fost desemnat importator oficial al mărcii Chery în România. -  Lansarea modelelor Chery marchează extinderea brandului pe o piață strategică din Europa Centrală și de Est. -  Gama de modele va include SUV-urile din familia TIGGO. Chery, cel mai mare exportator de autoturisme din China pentru al 22-lea an consecutiv, intră oficial pe piața din România prin parteneriatul semnat cu Grupul AUTO ITALIA, companie parte din Grupul Samelet. Acordul va permite comercializarea locală a modelelor SUV din gama TIGGO începând cu a doua jumătate a anului 2025. Cu o prezență în peste 110 țări și regiuni și peste 15 milioane de utilizatori globali, dintre care 4,5 milioane în afara Chinei, Chery își continuă expansiunea internațională și va lansa modelele produse în serie din familia TIGGO pe mai multe piețe din Europa în cursul acestui an, transmițând un mesaj puternic la nivel global privind nivelul tehnologic al brandului Chery. Compania e...

Optzeci de ani de la Holocaustul romilor. Nu vă vom uita!

  Cu sprijinul Institutului European al Romilor pentru Artă și Cultură (ERIAC) , am participat, pe 02 august 2024,  la ceremonia de comemorare a crimelor împotriva a 4.300 de romi și Sinti de către trupele SS la Auschwitz-Birkenau. În istoria mai largă a Holocaustului romilor, 500.000 de Sinti și romi au fost exterminați sistematic în Europa ocupată de naziști. Poem de Mihai Știrbu [Micaela De Carrera]: Îmi astup urechile să nu vă aud strigătele, Dar ele sunt prea puternice. Ce inimă înghețată să ai! Să nu-ți pese. Să nu te dărâme, Să nu-ți fie milă. O, tu! Paharul pe care mi l-ai întins e plin de lacrimi... Viețile voastre s-au scurs, Iar noi rămânem cu sufletele sfărâmate. Ce să ne mai spunem? Cum să învățăm să trăim fără voi? Te știu de mică, Și acum îl văd pe tatăl tău cât de bucuros a fost când ai venit pe lume. De-ar fi știut ce va urma... Fraților, Surorilor Miroase a sfârșit aici, Și nu-mi e bine. Cui îi e bine? O floare în amint...

Chery dă startul: Primele mașini au fost trimise spre România

  Pe 4 iunie 2025, Chery Automobile a organizat primul transport oficial de vehicule către România din Wuhu, China, marcând un nou moment important în extinderea globală a companiei. Această livrare semnalează nu doar intrarea oficială a Chery pe piața europeană, ci și poziționarea României drept una dintre primele piețe strategice ale brandului în regiune. Transportul include modelele TIGGO 7 și TIGGO 8 , disponibile atât în versiuni cu motor termic (ICE), cât și hibride plug-in (PHEV). Aceste modele îmbină tehnologia avansată Chery cu principii de mobilitate inteligentă și ecologică, oferind astfel consumatorilor europeni o experiență de condus eficientă, fiabilă și modernă. Transportul include modelele TIGGO 7 și TIGGO 8 , disponibile atât în versiuni cu motor termic (ICE), cât și hibride plug-in (PHEV). Aceste modele îmbină tehnologia avansată Chery cu principii de mobilitate inteligentă și ecologică, oferind astfel consumatorilor europeni o experiență de condus eficientă, ...