Bogătanii workaholici vin pe picioarele lor la un sanatoriu pentru o terapie pentru viață din care nimeni nu mai pleacă

M-am uitat la filmul ăsta - “A cure for welness” (O terapie pentru viață) când mama era internată la o clinică pentru ameliorarea unor dureri de spate: proceduri, kinetoterapie, infiltrații. Desigur, condițiile de lux din lungmetraj nu sunt comparabile cu cele din realitatea românească. În cele 2 ore și 26 de minute cât am stat pe scaunul de la cinema m-am gândit la ce spaimă ar trage mama dacă l-ar vedea și ea. Teama ei de a fi într-un salon și a dormi altundeva în afară de acasă nu aș putea să o șterg ușor.

Înainte de a merge la vizionarea de presă, am rămas blocat cu degetul pe butonul de Play al trailer-ului și m-a convins să spun da invitației, după cinci ani de la ultimul thriller pe care îl văzusem. “A cure for welness” este mai întâi un film psihologic care pledează pentru vieți cu semnificație și vorbește despre dominația corporațiilor și a mâinilor murdare din cauza funcției.

De la regizorul vizionar, Gore Verbinski, O terapie pentru viață este un thriller psihologic înfricoşător care te năuceşte. Din 17 februarie, Odeon Cineplex îl va distribui în cinematografele din România.

Dane DeHaan joacă rolul lui Lockhart, un agent de bursă de pe Wall Street, care este trimis de firma sa la un spa medical îndepărtat, din Alpi. Lockhart are misiunea de a-l aduce înapoi pe Preşedintele companiei, Pembroke (Harry Groener), pacient la spa, care le spusese angajaţilor săi că nu are nicio intenţie de a se întoarce în New York. Lockhart ajunge la sanatoriul liniştit unde se presupune că pacienţii primesc un leac miraculos. De fapt, se pare că starea lor se înrăutăţeşte. Pe măsură ce investighează secretele întunecate şi şocante din spatele spa-ului, el cunoaşte o tânără, superba Hannah (Mia Goth), care este şi ea pacientă acolo. De asemenea, el ajunge să cunoască o altă pacientă, pe excentrica Doamnă Watkins, interpretată de Celia Imrie, care făcuse ceva muncă de detectiv pe cont propriu. La scurt timp, Lockhart este diagnosticat cu aceeaşi afecţiune ca şi ceilalţi pacienţi de către directorul instituţiei, ameninţătorul Dr. Volmer (Jason Isaacs) şi constată că este captiv în refugiul alpin. Lockhart începe să piardă contactul cu realitatea şi trebuie să îndure chinuri inimaginabile în timpul propriului său „tratament”.

Uimitor vizual şi din punct de vedere al atmosferei create, filmul este convingător şi considerat provocator, explorând adevăratul sens al bunăstării şi capcanele pe care le aduc avariţia şi puterea, în acelaşi timp întrebând ce înseamnă cu adevărat împlinirea.

O terapie pentru viață conţine, de asemenea, perspective privind scopul vieţii, analizând modul în care oamenii, de multe ori, nu stau să examineze ceea ce doresc cu adevărat pentru ei înşişi. „Cred că filmul este, de fapt, un comentariu legat de sănătate”, spune DeHaan. „Întrebarea principală este: Ce este boala? Poate că boala este atunci când cedezi în faţa ambiţiei şi a dorinţelor egoiste de bogăţie şi de a avansa în această lume. Cred că este o întrebare interesantă ce trebuie să fie adresată, mai ales în lumea în care trăim noi astăzi.”

Este un subiect care se află, după cum spune Verbinski, chiar în centrul filmului. „Cred că există o întreagă industrie de wellness care ne prăduieşte”, spune Verbinski. „Pacienţii de la spa-ul medical al lui Volmer sunt siguri că se fac bine, în ciuda dovezilor contrare. Sanatoriul este un loc în care mahării din industrie şi oligarhii vin pentru a găsi un leac, oameni care fac tot posibilul pentru a câştiga cu orice preţ,” comentează realizatorul filmului. „Aceştia sunt oameni care ar putea fi vulnerabili în faţa diagnosticului Doctorului Volmer, atunci când li se spune: ,nu te simţi bine, dar există un leac.’ Dar, de fapt, totul este o escrocherie imensă şi este chiar lucrul care îi ţine acolo. Explorăm ideea că există o boală pe care o negăm cu toţii. Este, probabil, boala omului modern, dacă vreţi. Trebuie, în străfundul nostru, să avem sentimentul că ceva nu este bine, pentru a lupta cu condiţia umană.”

Filmul explorează ce înseamnă să duci o viaţă care este examinată şi semnificativă. „Ne uităm la univers; ne uităm la stele. Ne naştem pe o pistă de alergare şi apoi am putea fi loviţi de un autobuz şi cred că e interesant să spunem: Aşteaptă, asta e tot? Mai mult decât atât, filmul spune: pune întrebarea: Ce rost are totul? Aceasta este criza existenţială în forma sa cea mai pură. Nu oferim răspunsul în acest film, dar spunem: „Poate că e timpul să faci o pauză, stai pe loc doar un moment.’”  

Tinem legatura si la Jurnalismcus